
Elefant Online, compania prin care fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza deține portalul elefant.ro, a vândut obligațiuni de 7,65 milioane lei, într-o operațiune anunțată de Porfit.ro încă din vară și pentru care a existat un interes mai mare decât cel pe care se sconta înainte de derularea plasamentului privat.
Fondul de investiții Abris Capital Partners a vândut, într-o tranzacție estimată de Profit.ro la circa 150 milioane de euro, participația deținută la Urgent Cargus, al doilea mare jucător local din curierat, care reprezintă peste 99% din acțiunile companiei. Afacerea a fost vândută către Mid Europa Partners, fond de investiții axat pe Europa Centrală și Turcia și care în 2015 a cumpărat Regina Maria, atunci cea mai mare operațiune din istoria pieței de servicii medicale din România, iar ulterior a preluat rețeaua de magazine Profi, cea mai mare tranzacție din istoria retailului românesc, anunțată în premieră de Profit.ro.
Un operator telecom nu poate avea succes pe piața de profil fără o componentă solidă de IT, a explicat astăzi Serghei Bulgac, directorul general al RCS&RDS, motivul înființării de către operator a Digisoft IT, operațiune anunțată în urmă cu aproximativ două săptămâni de Profit.ro.
Directorul financiar al IBM România, Fănel Enache, a preluat conducerea subsidiarei locale a gigantului american, conform datelor disponibile pe rețeaua de socializare profesională LinkedIn și a unei decizii a asociatului unic al companiei, IBM Central and Eastern Europe BV (Olanda), adoptată la finele lunii august.
Grupul Digi poate atinge venituri de un milliard de euro la finele acestui an, de la 917 milioane de euro în 2017, a anunțat directorul general al RCS&RDS, Serghei Bulgac, la Digi Investors Days.
Instanța a respins contestația Intrarom împotriva unei amenzi a Consiliului Concurenței din iulie 2017, sancțiune motivată atunci prin trucarea, alături de Siveco România, a unei proceduri de achiziție publică organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic al instituției.
Asito Kapital, în asociere cu Fast Brokers, a câștigat licitația organizată de Aeroporturi București pentru furnizarea de servicii de asigurare de răspundere civilă a membrilor Consiliului de Administrație al companiei naționale.
Ministerul Apărării a primit opt oferte pentru licitația, estimată la 3,42 miliarde de lei, care urmărește achiziționarea a 2.902 autocamioane, autocisterne, autofurgoane și autotractoare și 363 de remorci și semiremorci de mare capacitate.
Acționarii CertAsig vor discuta, în a doua parte a lunii octombrie, confirmarea operațiunii de majorare a capitalului social aprobată în luna martie, după ce Certasig Holdings, acționarul majoritar, a subscris integral toate titlurile emise, respectiv 50 milioane de acțiuni, pentru suma totală de 10 milioane de lei.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a amendat cu 5.000 de lei operatorul de telecomunicații RCS&RDS pentru că ar fi informat eronat un client cu privire la dreptul de retragere din contractul încheiat la distanță. Compania a contestat decizia, dar instanța a respins definitiv cererea.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2396 | -0.0158 | -0.30 % |
| 1 USD | 4.5329 | -0.0255 | -0.56 % |
| 1 GBP | 6.1178 | -0.0099 | -0.16 % |
| 1 CHF | 5.6092 | -0.0152 | -0.27 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro