
Proiectul de buget pregătit de Guvern pentru anul următor prevede un deficit de 2,97% din PIB al bugetului general consolidat, care ar trebui să fie urmat de o reducere la 2,58% abia în 2019. Comisia Europeană a cerut deja României să reducă deficitul bugetar, însă Guvernul va ignora și anul următor obiectivul bugetar pe termen mediu, care prevede un deficit de 1% din PIB, și va începe ajustarea abia de anul următor.
Guvernul nu va acorda nici anul viitor tichete cadou, premii, indemnizații de vacanță, nici cupoane sociale în învățământ sau ajutorul de 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut, anumite drepturi ale polițiștilor, militarilor și funcționarilor publici din penitenciare vor fi înghețate la nivelul lunii decembrie 2017. Munca suplimentară va fi compensată doar cu timp liber, nu cu bani, iar angajările în administrația publică vor fi permise doar cu regula "1 la 2", respectiv la două posturi vacante va fi permisă o singură angajare. Neacordarea de ajutoare/plăți compensatorii la pensionare este o altă măsură pregătită în proiectele de documente aferente bugetului pe anul viitor, obținute de Profit.ro și semnate inclusiv de ministrul Finanțelor.
Euroins România, al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise, își va majora capitalul social cu 5,31 milioane de lei, la 535,83 milioane de lei, prin aport în numerar, la care se adaugă o primă de emisiune de 51,73 milioane de lei.
Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote Romania) va fuziona prin absorbție, la 1 decembrie, cu societățile Telemobil, Germanos Telecom Romania și Sunlight Romania Filiala București, operațiune anunțată de Profit.ro din vară ca fiind pregătită.
La prima vedere, lumea antreprenorilor pare a fi una strălucitoare, în care se câștigă bani ușor și fără prea multe bătăi de cap, dar lucrurile nu stau așa. A fi antreprenor înseamnă să acționezi într-un mediu frustrant, cu multe obstacole, care te macină de la o zi la alta și în care doar puțini reușesc, în pofida pasiunii și energiei consumate de aceștia, sunt concluziile vorbitorilor prezenți la conferința Profit.ro “MAKING THE RIGHT MOVE”, cu participarea celui mai mare șahist al tuturor timpurilor, Garry Kasparov, aflat în premieră în România.
Schimbările legislative anunțate să fie aplicate din 1 ianuarie 2018, prin modificarea Codului Fiscal, amplifică gradul de incertitudine cu care se confruntă în prezent mediul de afaceri autohton, a declarat președintele Fribourg Capital, Ion Sturza, la conferința Making The Right Moves, organizată de Profit.ro cu participarea celui mai mare șahist al tuturor timpurilor, Garry Kasparov, aflat în premieră în România.
Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi, care a cumpărat în 2012 fabrica din Jucu a producătorului de telefoane mobile Nokia, va majora capitalul social al subsidiarei din România cu 92,52 milioane de lei, la 140 milioane de lei.
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) a inițiat o licitație pentru cumpărarea unui sistem IT destinat gestionării activității schemei de garantare, contract estimat la 1,14 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 12 luni.
Aproape 75 de creditori au solicitat Asesoft International, producătorul de aplicații software deținut indirect de fostul deputat Sebastian Ghiță, potrivit DNA, și în insolvență din 2015, să achite datorii de 179,6 milioane de lei, dar a fost admisă la masa credală suma totală de 140,8 milioane de lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Licitația pentru mentenanța, extinderea și dezvoltarea sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), lansată oricum târziu deși România riscă să piardă subvenții europene, este blocată de acuzații legate de posibile conflicte de interese, decizii considerate abuzive în procesul de evaluare și pretinsă lipsă de obiectivitate în alegerea operatorului care urmează să asigure, în următorii 4 ani, funcționarea sistemului de gestionare a plății subvențiilor în agricultură. Miza este una mare: un contract de aproape 100 milioane lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0911 | -0.0012 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.3417 | -0.0025 | -0.06 % |
| 1 GBP | 5.7972 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4593 | +0.0080 | +0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro