
RCS&RDS și Telekom România Communications au depus oferte pentru furnizarea de servicii de telefonie fixă către Poșta Română, contract estimat la 9,5 milioane de lei, fără TVA, pe o perioadă de 4 ani. Procedura de atribuire a fost contestată de Vodafone România, dar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins cererea operatorului de telefonie mobilă.
Hidroelectrica vrea un asigurător pentru emiterea unei polițe care va acoperi, în limita a 50 de milioane de euro, prejudiciile provocate companiei de eventuale erori de management, omisiuni sau predicții greșite ale membrilor Directoratului și Consiliului de Supraveghere ai producătorului de energie electrică.
O firmă de investiții din Germania, înființată la începutul acestui an și specializată în asigurări, și-a manifestat intenția de a cumpăra un pachet de acțiuni la City Insurance, care ar avea nevoie de peste 30 milioane euro pentru a respecta normele de solvabilitate.
Rompetrol Downstream a câștigat licitația organizată de Ministerul Finanțelor (MFP) pentru furnizarea de carburanți în următorii 4 ani, contractul ridicându-se la 57,8 milioane de lei, fără TVA, potrivit datelor instituției.
Electrocasnicele mari și mici se mențin pe primul loc în topul celor mai cumpărate 10 produse de către clienții eMAG în perioada sărbătorilor de iarnă, urmate de jucării și produsele pentru copii, în urcare o poziție față de decembrie 2015, și decorațiunile și produsele pentru casă și grădină, pe locul 5 în urmă cu un an, conform datelor Dante International, administratorul retailerului online.
Utilizatorul mediu de telefonie mobilă și internet pe mobil consumă lunar 499 MB trafic de internet mobil, comparativ cu 336 MB în al doilea semestru al anului 2015, trimite 73 de SMS-uri naționale (dintre care 59 în rețea proprie și 14 în afara rețelei) și apelează în medie 262 de minute de pe terminalul propriu atât în rețea (177 de minute), cât și în afara rețelei (85 de minute), potrivit datelor autorității de reglementare (ANCOM).
FAN Courier, liderul pieței locale de curierat rapid, estimează că va încheia acest an cu un avans al cifrei de afaceri de 29%, de la 399,3 milione de lei în 2015, ca efect al creșterii comerțului electronic și investițiilor, cele mai mari aprobate de companie într-un singur an. Curierul a alocat în acest an peste 18 milioane de euro pentru modernizarea flotei auto, deschiderea unui centru regional în Brașov și modernizarea celor de la București, dar și în aplicații software, personal și infrastructură tehnologică.
Teamnet Group împreună cu AFT Design vor inaugural, la începutul anului 2017, lângă Clinceni (județul Ilfov), primul centru din România de cercetare și producție a sistemelor autonome.
City Insurance, al patrulea asigurător RCA anul trecut, nu a respectat planul de redresare aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în luna iulie, pe baza propunerilor înaintate de societate, iar măsurile efectuate până la 30 septembrie nu au condus la îmbunătățirea situației financiare a asigurătorului, a transmis instituția la solicitarea Profit.ro.
RCS&RDS, Elsaco Energy, Industrial Energy, Tinmar Energy și Unistil vor să furnizeze Companiei de Transport Public Iași 16.000 de MWh energie electrică de medie tensiune și 1.350 MWh energie electrică de joasă tensiune, în cadrul unei licitații estimate la 5,57 milioane de lei, fără TVA.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2405 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.5425 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 GBP | 6.1382 | +0.0014 | +0.02 % |
| 1 CHF | 5.5896 | -0.0131 | -0.23 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro