
Serviciul Român de Informații (SRI) a primit opt oferte pentru furnizarea sistemului IT prin care afirmă că urmărește un mai bun control al modului de cheltuire a banilor în instituții publice. De asemenea, sistemul va identifica rapid și firmele ai căror acționari sau administratori figurează la mai multe societăți și au cazier judiciar, precum și persoanele fizice în cazul cărora sunt neconcordanțe între venitul declarat și clădirile, terenul sau mașinile achiziționate.
Regia Autonomă de Transport București (RATB) vrea să încheie, pentru cei șapte membri ai Consiliului de administrație, o poliță de răspundere civilă în vederea acoperirii prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale, inclusiv a cheltuielilor de judecată, cauzate atât față de companie, cât și față de terți, prin orice acte sau fapte culpabile, săvârșite pe perioada mandatului.
Administrația Națională Apele Române (ANAR) vrea să cumpere 16 excavatoare pentru dotarea formațiilor de intervenție în caz de fenomene hidrologice extreme, valoarea contractului fiind estimată la 11,7 milioane de lei, fără TVA.
Omniasig a prelungit, pentru perioada 1 septembrie – 30 noiembrie, polița de asigurare a flotei de aeronave a Tarom, au declarat pentru Profit.ro reprezentanții asigurătorului, care nu au dorit să dea publicității valoarea primei.
Primele subscrise din polițe auto obligatorii RCA au atins 2,09 miliarde de lei în primul semestru al acestui an, în creștere cu 33% față de aceeași perioadă din 2015, pe fondul avansului numărului de contracte cu 5,6%, la 2,71 milioane, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a atribuit Intrasoft International (Luxemburg) un contract de 9,3 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea de aplicații software care vor permite instituției reducerea fraudei în domeniul produselor accizabile în regim suspensiv.
Eximbank Romania va credita Poșta Română cu 60 milioane de lei pe o perioadă de trei ani, banii urmând să fie folosiți pentru achitarea unor plăți restante.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) vrea să cheltuiască 860.000 lei, fără TVA, pentru cumpărarea de echipamente IT și aplicații software care să permită instituției o mai bună analiză a informațiilor digitale din cadrul investigațiilor.
Compania americană Uber, care le pune la dispoziție utilizatorilor de smartphone-uri un serviciu de transport alternativ taxiurilor prin intermediul unei aplicații mobile, a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 1,53 milioane de lei, de la 0 lei în 2014, și un profit net de 55.320 lei, comparativ cu pierderi de 6.792 lei.
Orange Romania, Vodafone Romania, Telekom Mobile Romania Communications și RCS&RDS au depus oferte pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă către Direcția Națională Anticorupție (DNA), contractul fiind estimat la 885.600 lei, fără TVA, pentru doi ani.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2405 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.5425 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 GBP | 6.1382 | +0.0014 | +0.02 % |
| 1 CHF | 5.5896 | -0.0131 | -0.23 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro











