
Indicele reprezentativ BET de la BVB s-a consolidat a 2-a zi consecutivă peste reperul de 9.000 de puncte, cel mai ridicat din ultimii 10 ani. După ce activitatea de tranzacțonare a fost redusă în precedente sesiuni, rulajele și-au revenit parțial susținute de transferurile cu acțiuni Banca Transilvania și Fondul Proprietatea.
Furnizorul de profile de tâmplărie din aluminiu Alumil Rom Industry va distribui un dividend brut de 0,4160 lei/acțiune, al cărui randament net ar fi de peste aproape 19%.
Titlurile Electrica au atins noi minime locale, după știrile negative de săptămâna trecută privind piața distribuției de electricitate. În piață sunt îngrijorări, iar investitori activi pe forumul bursier agf.ro extrapolează o tranzacție din toamna anului trecut prin care BERD și-a înstrăinat o parte din deținere, pachet cumpărat în cea mai mare parte de compania Dedeman a fraților Adrian și Dragoș Pavăl, și se gândesc la faptul că instituția internațională și-ar putea reduce încă și mai mult expunerea. „Ce-o fi cu Electrica asta, de vând ăștia în halul ăsta?”
Indicele BET de la BVB a depășit reperul de 9.000 de puncte pentru prima dată în ultimii 10 ani. Raliul furibund al acțiunilor OMV Petrom este una dintre puținele mișcări care amintește de efervescența unei piețe „bull”. Unele acțuni sunt aproape de minime, iar volumele sunt slabe. Marcel Murgoci, broker la SSIF Estinvest, spune că este de așteptat ca etapa de acalmie să se prelungească în următoarele sesiuni de vreme ce investitorii sunt preocupați de Adunările Generale ale Acționarilor și preferă să aștepte rezultatele financiare trimestriale.
Indicele BET de la BVB a ajuns pe un nou maxim post-criză, marginal peste cel precedent atins săptămâna trecută. Analistul financiar Claudiu Cazacu spune că avansul este lent, dar trendul este justificat de performanța societăților lichide.
În Adunarea Generală a Acționarilor de la Bursa de Valori București, reprezentantul unei case de brokeraj a ridicat problema regulamentelor laxe aplicate pe segmentul produselor unde „market-makerii îi curăță pe fraieri”. Conducerea executivă a BVB este conștientă că sunt unele probleme la acest capitol.
Traficul petrolierelor și navelor care transportă gaz lichefiat este mai mic decât cel pe care sconta piața după încheierea lucrărilor de extindere în luna iunie, iar producătorii americani din Golful Mexic își creează stocuri în exces.
Indicele titlurile blue-chip de la BVB a pierdut o treime de procent, corectându-se din maximul ultimilor 10 ani. Piața încă este marcată de ezitare.
George Orwell, 1984: „Războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere.”
Indicele reprezentativ BET a avansat astăzi către cea mai ridicată valoare din ultimii 10 ani, însă cel mai tranzacționat emitent de astăzi, Electrica, a avut o sesiune negativă, după cum au mai fost titluri lichide care au închis „pe roșu”, iar altele sunt în zona minimelor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro