
Investitorii au realizat plasamente consistente în oferta de buy-back de la SIF Moldova și vor primi bani pentru abia a 12-a parte din acțiunile puse în vânzare.
Într-o zi preponderent favorabilă pentru piețele de acțiuni europene, indicii principali de la BVB au avut închideri marginal peste nivelurile de referință, în contextul unei sesiuni cu tranzacții mai mici de 5 milioane de euro.
Primele răspunsuri ale celor 2.300 de clienți cu împrumuturi în franci elvețieni pentru oferta de conversie făcută de Banca Transilvania după achiziționarea Bancpost au fost favorabile, spune CEO-ul instituției de credit cumpărătoare, Omer Tetik. El pune, însă, operațiunea în context: sunt numai 2.300 de clienți și nu este vorba de vârful crizei creditelor în franci elvețieni, cu zeci de mii de contracte.
Indicii principali de la BVB au câștigat aproimativ o treime de procent într-o ședință de tranzacționare în care pe primele 2 locuri în clasamentul tranzacțiilor s-au aflat acțiunile bancare. Tranzacție cu 7% din acțiunile Carbochim.
Compatibilitatea sistemelor de operare și pregătirea personalului din Bancpost facilitează integrarea instituției achiziționată recent de Banca Transilvania, afirmă CEO-ul entității care a realizat achiziția, Omer Tetik. „Dorim să replicăm proiectul integrării Volksbank.”
După ce a strâns ordine pentru un număr de acțiuni reprezentând 10,77% din tranșa de retail până pe data 5 iulie când a fost valabil un discount de 7% față de prețul la care se va închide oferta, operațiunea de piață derulată de Alro Slatina a strâns foarte puține subscrieri ale investitorilor individuali în ultima zi a săptămânii trecute. Cotația a suferit un recul de 2,23%, până la prețul de 3,9400 lei/acțiune și se află deja sub 7,72% sub maximul local.
După spanioli care reprezintă majoritatea participanților la festivalul San Fermin în care tinerii aleargă pe lângă tauri, americanii asigură cea de-a 2-a prezență dintre turiștii veniți din întreaga lume pentru senzații tari.
Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan spune că se va adresa problemelor principale legate de dobânzi, inflație și deficitul de cont curent.
După ce bursa românească a trecut sub minimele de la sfârșitul lunii mai, investitorii au manifestat o reticență la cumpărare care s-a răsfrânt asupra volumelor. Blocajul a atins un nou moment de vârf astăzi, când transferurile au depășit doar cu puțin reperul de 2 milioane de euro.
Conform scenariilor configurate la Banca Transilvania moneda națională a României ar urma să se deprecieze doar ușor până la finalul anului, cel mult până la 4,70-4,75 lei pentru un euro. Rezervele valutare ale țării și nivelul creditului extern destul de echilibrat sunt principalele argumente pentru care Omer Tetik, șef al instituției de credit nu vede presiune mare pe depreciere.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2435 | +0.0030 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5475 | +0.0050 | +0.11 % |
| 1 GBP | 6.1331 | -0.0051 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.5984 | +0.0088 | +0.16 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro











