
SIF Banat Crișana a cumpărat 5,5% din acțiunile Conpet, fiind principalul cumpărător în tranzacția prin care fondul KJK Fund II SICAV-SIF a ieșit din acționariat.
KJK Fund II SICAV-SIF a înstrăinat deținerea sa de 7% din acțiunile de la transportatorul de țiței prin conducte la un preț de 101,00 lei/acțiune, suma încasată ridicându-se la 61,80 milioane lei (13,28 milioane euro).
După avansul consistent de săptămâna trecută, indicele BET de la BVB a trecut deasupra unor praguri de rezistență și din punct de vedere tehnic are cale liberă să atace ultimul maxim. Totuși, piața încă ezită, iar acest lucru se vede în reducerea drastică a volumelor.
În condițiile în care Farmaceutica Remedia Deva a avut o cifră de afaceri nete în 2017 de 351,22 milioane lei, în creștere cu 37,76% față de cea de 254,95 milioane lei din exercițiul financiar precedent, și și-a triplat profitul net, acțiunile companiei au crescut pe bursă cu peste 10% de la publicarea acestor rezultate.
Compania de servicii de foraj Dafora, aflată în reorganizare, a efectuat plăți anticipate către creditori din valorificarea activelor excedentare. Activitatea de bază își revine, iar veniturile operaționale s-au majorat cu 50%.
Un clip video îndreptat împotriva monedelor virtuale care a strâns peste 500.000 de vizualizări în Polonia a fost promovat de un cont de youtube către care banca centrală din această țară a acordat finanțare.
O disfuncționalitate în comunicarea Băncii Transilvania a avansat investitorilor o variantă de propunere de dividend înainte de orice decizie a Consiliului de Administrație și a determinat retractarea informației de către instituția de credit după 2 ore de suspendare de la tranzacționare a acțiunilor proprii. Este un simptom al nerăbdării pieței de a afla nivelul repartizărilor câștigurilor, după ce dividendele au fost motorul bursei anul trecut.
Banca Transilvania a accesat prima tranșă dintr-un împrumut de 150 milioane euro aprobat de Banca Europeană de Investiții, proiect prin care ar urma să fie susținute aproximativ 3.000 de firme mici și mijlocii, angajând 37.000 de persoane.
O știre privind rata de distribuire a câștigului aferent anului anterior al Băncii Transilvania publicată după închiderea ședinței de tranzacționare de ieri a pus pe picior greșit piața, iar aceasta nu a putut fi clarificată imediat de bancă. Emitentul a oprit acțiunile în primele 2 ore tranzacționare, până la comunicarea oficială conform căreia o decizie nu s-a luat încă despre nivelul dividendului. Impactul a fost minor, deviația cotației fiind minimă față de referință la reluarea de tranzacționare, iar volumele nesemnificative. „Eu unul nu am crezut de la început”, spune un broker.
Retrasib, firmă care a ajuns vara trecută în controlul fondului american de investiții One Equity Partners, a realizat în 2017 o cifră de afaceri de 122,65 milioane lei, cu 100,14% peste cea de 61,28 milioane lei din 2016, iar pierderile au fost tăiate semnificativ.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2386 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.5706 | -0.0004 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.0478 | -0.0027 | -0.04 % |
| 1 CHF | 5.6624 | -0.0107 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro