
Deutsche Boerse va elimina procesatorul de plăți Wirecard din DAX înainte de revizuirea trimestrială a indicelui reprezentativ al bursei de la Frankfurt. Decizia a fost luată în urma unei consultări de piață, demarată în iunie, în cadrul căreia investitorii au cerut ca Wirecard, aflată în centrul unui scandal contabil de proporții, sau orice altă companie în insolvență să fie înlocuită imediat în cadrul indicelui blue-chip, potrivit Bloomberg.
Comerțul global ar putea scădea cu 20% anul acesta, într-un scenariu de bază care presupune o redresare economică în formă de U a economiilor globale, potrivit unei analize a Boston Consulting Group (BCG). În acest scenariu, revenirea la nivelul anului 2019, când s-au înregistrat schimburi comerciale în valoare totală de 18.000 de miliarde de dolari la nivel global, este preconizată abia pentru 2023. Astfel, pandemia COVID-19 este responsabilă pentru, probabil, cel mai mare șoc pe care l-a cunoscut comerțul internațional de la Marea Criză Economică încoace.
Grupul german Continental a investit 2,5 milioane de euro într-un sistem de generare a energiei la fabrica de componente electronice din Timișoara, investiție ce ar urma să reducă costurile și să eficientizeze producția.
Numărul de utilizatori ai fintech-ului britanic Revolut s-a triplat anul trecut și a atins pragul de 10 milioane, evoluție care s-a reflectat într-o creștere de 180% a veniturilor companiei. De la începutul anului, Revolut a adăugat încă aproximativ 3 milioane de utilizatori, serviciile sale fiind utilizate de circa 13 milioane de persoane la nivel global.
Curtea de Apel București a respins solicitarea Global Centurions SRL de anulare a licitației pentru licența de explorare a perimetrului Bihor Sud, cu termen de recurs în 15 zile. Global Centurions, competitorul canadienilor de la Leading Edge Materials (LEM) la licitația organizată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) în toamna anului 2019, a solicitat, înainte de declararea unui câștigător, anularea procedurii de atribuire a licenței pentru perimetrul cu presupuse resurse de litiu și cobalt, "metale rare" folosite la fabricarea bateriilor de tip litiu-ion.
Grupul CEZ a raportat în prima jumătate a acestui an profituri în creștere pe toate business-urile din România pentru care a anunțat că a declanșat negocierile de vânzare cu cel mai bun ofertant rezultat în urma evaluării ofertelor angajante primite pe 25 iunie. În primele 6 luni ale acestui an și în pofida crizei Coronavirusului, CEZ România a înregistrat un profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare de aproximativ 100 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 50% față de cel din perioada similară a anului trecut și peste întreg profitul realizat în întreg anul 2019, de aproximativ 390 milioane de lei (puțin peste 80 milioane de euro).
Indicii bursieri americani se tranzacționează în creștere în prima parte a tranzacțiilor de marți, pe fondul reluării discuțiilor pentru noi măsuri de stimulare în SUA, S&P 500 fiind aproape de maximul istoric.
Acțiunile europene au început săptămâna în creștere moderată, pe fondul datelor optimiste din China, așteptărilor legate de noi măsuri de stimulare în SUA și al creșterii cotațiilor petrolului.
Economia americană a creat 1,8 milioane de locuri de muncă în iulie, a treia lună de revenire consecutivă a pieței muncii, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul Muncii din SUA. Recuperarea a încetinit însă față de lunile precedente, iar piața muncii din SUA mai are de recuperat circa 13 milioane de locuri de muncă până la nivelul anterior pandemiei.
Comenzile în sectorul manufacturier din Germania, cea mai mare economie europeană, au crescut cu 27,9% în iunie, ritmul de revenire accelerând puternic față de luna mai, potrivit biroului de statistică german, Destatis.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0634 | +0.0002 | 0.00 % |
1 USD | 4.2848 | -0.0256 | -0.59 % |
1 GBP | 5.8462 | -0.0123 | -0.21 % |
1 CHF | 5.4177 | -0.0001 | 0.00 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro