
Indicii bursieri americani S&P 500 și Nasdaq Composite au avut cel mai abrupt declin săptămânal din decembrie 2018, pe fondul anunțului președintelui SUA, Donald Trump, privind impunerea unor tarife de 10% pentru noi importuri de bunuri chinezești, în valoare de 300 miliarde de dolari pe an.
Alphabet, compania-mamă a Google, a devenit compania cu cele mai mari rezerve de numerar din lume, depășind Apple, care a ocupat această poziție timp de un deceniu, potrivit Financial Times.
România a avut, în iunie, alături de Lituania, a doua mare creștere anuală a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat.
Acțiunile europene au pierdut circa 2,5% în ședința de vineri, pe fondul anunțului președintelui SUA, Donald Trump, privind impunerea unor tarife de 10% pentru noi importuri de bunuri chinezești, în valoare de 300 miliarde de dolari pe an.
Economia SUA a creat, în iulie, 164.000 de locuri de muncă, evoluție apropiată de estimările analiștilor, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, însă datele pentru cele două luni anterioare au fost revizuite în scădere. În condițiile în care numărul de locuri de muncă a crescut pentru o perioadă record, piața americană a muncii începe să încetinească, iar numărul mediu de posturi create în ultimele 3 luni este cel mai mic ultimii aproape 3 ani.
Gigantul american IBM a concediat în ultimii ani până la 100.000 de angajaț din cauza vârstei mai înaintate, în incercarea de a părea la fel de "cool" ca Amazon sau Google în ochii potențialilor angajați mileniali, a declarat, în fața instanței, Alan Wild, un fost vicepresedințe al companiei, potrivit Bloomberg.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus dobânda-cheie pentru prima dată de la criza financiară din 2008, cu scopul de a susține creșterea economiei americane în contextul incertitudinilor globale și al războiului comercial cu China.
Inflația anuală din zona euro a coborât la 1,1% în iulie, de la 1,3% în luna anterioară, îndepărtându-se și mai mult de ținta Băncii Centrale Europene (BCE), de aproape 2%, potrivit datelor estimative publicate de biroul european de statistică Eurostat.
Lira sterlină se îndreaptă spre cel mai abrupt declin lunar din ultimii 3 ani după ce premierul Boris Johnson a oferit un ultimatum Uniunii Europene pentru renegocierea acordului privind Brexit.
Compania norvegiană LINK Mobility Group, furnizor de top în industria comunicațiilor mobile, a finalizat preluarea Teracomm România, furnizor pentru industria de telefonie mobilă și cea de divertisment de servicii adiționale, precum jocuri prin SMS, portal-uri mobile, management de conținut, servicii IVR/Voce, dar și de ceasuri inteligente pentru copii, dispozitive de urmărire pentru animalele de companie și solutii de automatizare a casei de tipul Smart Home, parte din Allterco Holding, controlat de antreprenori bulgari.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0670 | +0.0036 | +0.07 % |
1 USD | 4.2778 | -0.0070 | -0.16 % |
1 GBP | 5.8389 | -0.0073 | -0.12 % |
1 CHF | 5.4387 | +0.0210 | +0.39 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro