
Miniștrii de Finanțe din zona euro au decis suspendarea reducerii datoriei Greciei, hotărâtă chiar luna aceasta, din cauza unor măsuri anunțate de premierul grec, Alexis Tsipras, informează AFP și BBC.
Alphabet, compania-mamă a Google, a decis să separe divizia dedicată dezvoltării unei mașini fără șofer, cunoscută sub numele Project X, într-o companie separată, numită Waymo, a anunțat, marți, gigantul american.
Google ar fi renunțat la dezvoltarea unei mașini fără șofer sub marcă proprie, potrivit unor surse citate The Information. Compania ar fi decis să se reorienteze spre parteneriate cu producători auto tradiționali și plănuiește să lanseze, până la finele anului viitor, un serviciu de transport care să folosească mașini autonome.
Acțiunile europene au coborât, luni, de la maximul ultimelor 11 luni, atins vineri, în condițiile în care investitorii și-au îndreptat atenția spre ședința Rezervei Federale a SUA programată în această săptămână, după entuziasmul imprimat de decizia de joi a Băncii Centrale Europene (BCE) de a prelungi programul de achiziții lunare, informează MarketWatch.
Comisia Europeana a anunțat, luni, că a amendat companiile Sony, Panasonic și Sanyo cu suma totală de 166 de milioane de euro, pentru majorarea artificială a prețurilor la baterii reîncarcabile, folosite pentru diferite dispozitive, inclusiv laptopuri și smartphone-uri.
Construirea încrederii și informarea oamenilor cu privire la efectele vaccinurilor sunt primordiale, iar o Lege care să oblige persoanele să se vaccineze sau să aplice sancțiuni celor care refuză vaccinarea copiilor poate fi privită, mai degrabă, ca o intruziune, sunt de părere reprezentații grupului britanic GSK, unul dintre cei mai importanți producători de vaccinuri la nivel mondial.
O agenție americană, care se află în negocieri cu Volkswagen în scandalul Dieselgate, și-a exprimat în instanță îngrijorarea în legătură cu pierderea sau distrugerea a peste 20 de telefoane mobile, care ar fi putut conține informații relevante pentru investigațiile privind încălcarea standardelor de mediu, informează Reuters.
Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns sâmbătă la un acord cu producătorii din afara cartelului în vederea reducerii producției pentru a suține revenirea prețurilor și a economiilor dependente de țiței, informează Bloomberg și Wall Street Journal.
Alex Younger, șeful agenției britanice de servicii secrete (Secret Intelligence Service - SIS), cunoascută sub denumirea MI6, spune că celebrul agent secret fictiv al instituției, James Bond, nu ar fi, în realitate, pe placul organizației, transmite The Guardian.
Creatorii jocului de mobil bazat pe realitatea augmentată Pokemon Go speră că un nou val de personaje va readuce, cel puțin parția, succesul aplicației, potrivit USA Today.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0753 | +0.0034 | +0.07 % |
1 USD | 4.3117 | -0.0021 | -0.05 % |
1 GBP | 5.8203 | -0.0048 | -0.08 % |
1 CHF | 5.4267 | +0.0010 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro