
Chef bucătarul Joseph Hadad, care deține restaurantele Caju by Joseph Hadad și Mace by Joseph Hadad din zona Ateneului Român, va deschide în toamna acestui an o fabrică în comuna Afumați, județul Ilfov, unde va produce rețete de ready-meal, din segmentul salatelor, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Ben Habib, CEO-ul fondului britanic de investiții și gestionare a activelor imobiliare First Property Group, a declarat, pentru Profit.ro, că motivele pentru care compania urmează să-și facă exitul din România, după 15 ani de activitate pe piața locală, sunt lipsa proprietăților imobiliare pe segmentul de birouri și retail, în special în alte regiuni decât Bucureștiul, și volumul mic de tranzacții, comparat cu Polonia și Marea Britanie, unde Grupul mai deține active.
Omul de afaceri Vasile Dogărescu, proprietarul lanțului de stații de carburant Eldomir și al altor afaceri din domeniul agricol dezvoltate sub același brand, a pus pe hold investițiile după finalizarea resortului Alma Health & Spa Retreat în stațiunea Lacul Sărat, județul Brăila, care l-a costat 20 de milioane de euro. Antreprenorul are planuri însă să monteze panouri fotovoltaice la toate punctele de consum ale companiei.
Mugur Mihăescu, interpretul personajului Garcea în serialul umoristic Vacanța Mare, și proprietarul a trei pub-uri din Centrul Vechi al capitalei, vrea să-și facă hotel sau să închirieze spațiul în sistem Airbnb, deasupra localului St. Patrick Irish Pub & Restaurant. Clădirea a fost achiziționată împreună cu fratele său, treptat, apartament cu apartament.
Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj, au achiziționat un teren de aproape 8.900 de metri pătrați în municipiul Botoșani de la Întreprinderea de Mică Industrie Agricolă, o companie care se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management, pentru circa 450.000 de euro, conform datelor analizate de Profit.ro.
Mugur Mihăescu, interpretul personajului Garcea în serialul umoristic Vacanța Mare, și proprietarul a trei pub-uri din Centrul Vechi al capitalei, a lansat un lanț de pizzerii online, Zest Pizza, ajungând în prezent la 6 puncte de delivery în București, dintre care însă doar 5 sunt operaționale, pentru că nu mai găsește angajați. Pentru a acoperi Bucureștiul, Mihăescu spune că i-ar fi necesare 10-12 puncte de delivery.
Omul de afaceri George Copos, proprietarul grupului hotelier ANA Hotels, vrea să construiască un bloc rezidențial de 48 de apartamente de lux lângă Athénée Palace Hilton, una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului, pe un teren de 5.000 de metri pătrați, aflat deja în proprietate, pe care are aprobat certificatul de urbanism, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro
Hotelul Orizont din Predeal, clasificat la 4 stele, punct de referință al stațiunii montane, va intra sub operarea firmei de consultanță în management hotelier The Makers, deținută de patru acționari, printre care Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill, și Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group, au declarat surse din piață pentru Profit.ro.
Piața din România este considerată drept una „thin”. Grupul a cumpărat în România inclusiv spațiile în care funcționau 9 supermarketuri Lidl.
Comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au propus recent închiderea definitivă a fostului Hotel Intercontinental, în urma controalelor succesive care s-au soldat cu amenzi totale de 100.000 de lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0783 | +0.0011 | +0.02 % |
1 USD | 4.3338 | -0.0122 | -0.28 % |
1 GBP | 5.8217 | +0.0149 | +0.26 % |
1 CHF | 5.4389 | +0.0026 | +0.05 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro