
Acționarii rețelei de imagistică Medima, cu o dezvoltare accelerată în ultimii 6 ani și peste 30 de clinici în prezent, au declanșat o operațiune care poate indica intenția de vânzare, la un preț minim de 81 de milioane de euro, potrivit informațiilor Profit.ro.
Compania franceză de transport și logistică Di Egidio, cu o flotă de 500 de camioane și aproximativ 1.500 de livrări pe zi la nivel european, pentru clienți precum Vinci și Knauf Insulation, a deschis o sucursală în România, unde caută inclusiv șoferi, cu promisiunea unor venituri lunare de 3.200 de euro, arată date analizate de Profit.ro.
Optical Investment Group, cu peste 500 de angajați și 96 de magazine în 30 de orașe, are ca obiectiv pentru următorii 2–3 ani, după preluarea de către liderul mondial din domeniu, EssilorLuxottica, transformarea modelului de retail optic din România dintr-un simplu punct de vânzare într-un ecosistem axat pe servicii medicale integrate și experiențe personalizate.
Grupul Eturia, touroperator specializat pe destinații exotice, nu exclude posibilitatea atragerii unui partener strategic, dar o astfel de decizie trebuie să fie aliniată atât cu strategia companiei cât și cu echipa și interesele clienților, anunță, într-o discuție cu Profit.ro, Sorin Stoica, CEO și fondator Eturia.
Peste 90% dintre furnizorii Auchan România pe segmentul produselor alimentare sunt companii din România, care asigură, în sezon, între 90% și 100% din fructele și legumele comercializate. Totodată, întreaga cantitate de carne de pui și majoritatea produselor lactate și din carne vândute de companie sunt de proveniență locală, a anunțat joi, la Maratonul “Made in Romania", Tiberiu Dănețiu, Membru de board executiv, Auchan România.
Compania Big Bags International, unul dintre principalii fabricanți indieni de recipiente industriale mari și flexibile destinate materialelor vrac și totodată unul dintre pionierii acestui domeniu, a intrat în România, pentru activități de producție, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania KUBO, specializată în servicii de HR, a intrat în România, a treia piață europeană pe care este prezent jucătorul polonez, și a lansat deja, la 1 iunie, o campanie de angajări, relevă date analizate de Profit.ro.
Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2026” și analiza comparativă a datelor colectate și prelucrate în cele șase etape ale acestui studiu, în intervalul 2008 – 2026. Demersul de cercetare analizează evoluția percepțiilor și comportamentelor de risc în traficul rutier din România.
Parapeți Roger, din Cluj-Napoca, liderul pieței de consultanță, furnizare și montare a parapeților metalici rutieri, plănuiește extinderea în regiune, un prim pas fiind Republica Moldova, unde procesul a fost deja lansat, anunță, pentru Profit.ro, Ovidiu Costea, fondatorul companiei. El estimează, pentru 2026, afaceri de 65 de milioane de lei.
Piața construcțiilor din România va înregistra o creștere moderată în acest an, dar rămâne dependentă de investițiile publice și fondurile europene, implicit cu riscul unei eventuale încetiniri sau sincope a acestui flux investițional, atenționează producătorul francez de materiiale de construcții Saint – Gobain, prezent în România cu peste 2.000 de angajați, 12 situri industriale și investiții de 540 de milioane de euro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2575 | -0.0011 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5331 | -0.0004 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1398 | +0.0002 | 0.00 % |
| 1 CHF | 5.5996 | -0.0075 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro