Autori

Poate cunoașteți și dvs. sentimentul de triumf când, într-o dispută, într-o discuție, se dovedește că ai avut dreptate. Doar că, uneori, sentimentul ăsta e înlocuit de unul de tristețe sau de revoltă.

Cel mai greu, în cazul unei tragedii sau al unui dezastru, e să-ți păstrezi luciditatea, sângele rece. Când lumea se revoltă, strigă și învinovățește, calmul pare o impietate, o lipsă de empatie.

Există ceva nevăzut în aer, dar resimțit de majoritatea populației. Ceva îngrijorător, un soi de neliniște, de nesiguranță, un sentiment vag și neprecizat al unui pericol fără chip, fără nume, dar de a cărui existență nu se îndoiește nimeni.

Privind în urmă fără mânie, deși motive să fiu mânios sunt nenumărate, constat că, în cei 33 de ani care au trecut de la revoluție, am trăit mai mult sub vremi.

În urmă cu vreo 45 de ani, colegul și prietenul Matei Vișniec a citit la „Cenaclul de luni” o scurtă proză, cu titlul „Enigmatica bulbucătură”. Era vorba despre mirarea inginerilor sovietici care nu înțelegeau cu nici un chip de ce calea ferată dintre Moscova și Vladivostok face, prin Siberia, un ocol cu o rază de vreo 500 de kilometri.

În plină grevă a profesorilor, îmi permit să vă spun povestea elevului Florin Râpă, născut pe 24 mai 1954, absolvent al Scolii generale 175 și al liceului Ion Neculce.

Mai știți ceva de Atlantida? Continentul acela pierdut, fără războaie, întristare și lacrimi. În ciuda faptului că oamenii o caută de vreo 2500 de ani, Atlantida nu-i nicăieri, de parcă nici n-ar fi existat! Între timp, o groază de alte lumi ideale au prosperat în spațiul legendelor și zvonurilor, niciodată în realitate.

Citez o știre a dimineții: „Peste 40% dintre elevii clasei a VIII-a care au susținut simularea examenului de Evaluare Națională 2023 au luat note sub 5 la Matematică, iar aproape 25% au luat note sub 5 la Limba română, informează Ministerul Educației.

Pe mine nu m-au mulțumit niciodată explicațiile simple, deși, de regulă, adevărul e simplu. Cred, însă, că, din toate explicațiile posibile, cea mai aproape de adevăr e și cea mai simplă. Nu mă contrazic. Ar fi trebuit să spun că nu mă mulțumesc explicațiile „simpliste”, ieșite din manualele de ideologie și propagandă primitive, pentru că simplitatea, dragii mei, e foarte complicată și, poate, de asta e atât de urâtă de constructorii de palate cu turnulețe ale gândirii.

V-ați întrebat vreodată de unde vine și de ce e atât de prezentă teoria conspirației în viețile noastre? Nu e nouă și s-a aplicat multor conspirații dovedite în decursul istoriei. Unele, cu sorți de izbândă (uciderea țarului Alexandru al II-lea), altele, fără (asasinarea Führerului). Dar, de regulă, conspirațiile au produs rezultate concrete, explicabile și au ieșit la iveală, cu nume și prenume.