Autori

De curând, la o șuetă cu prietenii, am dezbătut problema alegerilor din toamnă. Firește, cum stă bine unei astfel de discuții, ca să alunece mai ușor vorbele pe gât, le-am asezonat cu bere. Câtă? Destulă, după părerea mea, cât să nu se mai înțeleagă om cu persoană. Asta nu înseamnă că, dacă ni s-au cam limbat plimbele în gură, ideile nu au strălucit cu tărie în seara aceea călduroasă de vară. Am să încerc să le pun în ordine

Nu știu alte continente cum sunt, dar Europa a fost, cu dovezi scrise adânc în catastif, un continent al războaielor. Ne-am măcelărit vreo 3000 de ani, cât e documentat – și fără milă. Nu zic că în Asia ori în Africa nu se vor fi scurtat capete fără număr.

Am mai spus-o de multe ori. Când nu te pricepi la ceva, economie, medicină, agricultură, tinichigerie, cel mai bine e să faci ciocu’ mic. Lasă-i pe ăi de se pricep. Așa e normal, e cuminte, dacă vrem să se termine totul cu bine

Bucuria victoriei șterge tot, de la pete la spirit critic. Și împacă tot, capra cu varza și lupul cu capra. Cam așa stau lucrurile în acest moment, fotbalul a luat mințile românilor. Dar cât va dura bucuria? Până la prima înfrângere, așa că nu am să aștept momentul dezumflării și am să înțep de pe acum balonul entuziasmului.

După multă vreme, în care s-a pensat, și-a tras pieile, s-a vopsit, s-a închis în turnulețul de fildeș ori s-a îmbrăcat cu haine mai strâmte, regele Fotbal s-a întors cu fața către popor.

Am afirmat de nenumărate ori că nu cred în „statul paralel” și nici în „câmpul tactic”. Așa cum nu cred nici în ruptul capului în conspirațiile mondiale. După mintea mea, nu există decât două conspirații perfecte, a imbecililor și a banilor. În rest, nicio idee, niciun lider, nimeni și nimic nu poate închega atât de mulți oameni la un loc și să-i facă să funcționeze perfect, ca degetele de la o mână. Ei bine, de când cu măreții și decăzuții generali de la SRI, Coldea și Dumbravă, primesc mesaje, telefoane, iar la crâșmă sunt ironizat non-stop. „Ei, amice? Mai îndrăznești să zici ceva? Te mai încăpățânezi să susții aberația că nu există statul paralel?”

Nu am să fac niciodată greșeala de a indica oamenilor ce să voteze. Mi se pare o aroganță, prin care urmează să demonstrez că io gândesc bine, sănătos, iar toți ceilalți sunt niște proști.

Prima vizită în Paris mi s-a întâmplat acum 35 de ani, imediat după Revoluție. Ca orice om nedus la biserică, mă minunam copilărește de tot acest Occident prăvălit peste mine.

Probabil că următoarele generații de politicieni și analiști vor folosi cele întâmplate în alegerile pentru Primăria Bucureștiului, din primăvara lui ’24, ca lecție de cum se ratează niște alegeri și niște oportunități. Cum se ratează tot. Mărturisesc că de vreo 25 de ani nu am văzut așa ceva, numai că, pe atunci (mă refer la Primărie), lucrurile nu erau încă „așezate”, partidele de tot soiul brehăneau bete și năuce, iar oamenii politici încă nu-și dăduseră măsura și nici nu erau tot atât de cunoscuți, ca acum. Ceea ce vreau să discut aici nu are treabă cu orientarea politică, nici cu ideologia, nici cu societatea românească. Am zis de nenumărate ori că, fără bețele în roate ale politicii românești, România s-ar fi aflat azi între primele zece țări europene. Societatea va trece și peste asta, cum a trecut de nenumărate ori de-a lungul istoriei. Dar să ne întoarcem la oile noastre.

Asta e o întrebare veche de când lumea. De ce nu sunt toți oamenii la fel, de ce nu putem trăi în pace, fără invidii, fără violență, fără teamă? De ce nu putem fi fericiți etc.? Și lista ar putea continua cu acele întrebări celebrissime care, cel puțin pe mine, mă fac să râd: ce e omul, de unde vine, încotro se-ndreaptă?