Autori

Într-o friguroasă seară de noiembrie a anului 1973, vreo cincizeci de tineri imberbi stăteau pe peronul Gării de Nord călare pe niște valize de lemn. Și eu printre ei. Eram, toți, intrați la facultate iar partidul hotărâse se facem armata înaintea facultății. Nu mă întrebați care era logica. Atunci, pe loc, speriat de bombe cum eram, nu v-aș fi putut explica, dar mai târziu mi-a fost mai clar. Partidul se săturase ca teriștii cu licența dată și cu profesii calificate să-i ia peste picior pe caporali, sergenți și sublocotenenți. Tânărul patriei trebuia să învețe ce e disciplina înainte să i se urce gărgăunii la cap, când cu greu îți mai scuipa în farfurie vreun neica Nimeni din armată. „Ia să-l luăm de pe băncile școlii, că-i mai sperios, și să-i băgăm mințile-n cap!”

Și când te gândești că totul a plecat de la un slogan…

Ceva s-a întâmplat în ultimul secol și ceva, căci, în ciuda progresului științific și tehnologic, în ultima ediție a DEX-ului, cea din 2016, astrologia este definită ca... artă!

A rămas pentru istorie previziunea lui André Malraux, „Secolul XXI va fi religios ori nu va fi deloc”. După enunțul care a fost pomenit oriunde și oricând, cu sau fără temei, au curs râuri de cerneală. Ca după orice afirmație care conține un grad înalt de improbabilitate, cei care credeau și-au frecat mâinile, cei care nu credeau și-au suflecat mânecile. Însă sfârșitul secolului trecut părea să îl contrazică, ca să nu mai vorbim de începutul celui prezent. Să rezum, pentru o discuție preliminară.

Toată lumea știe, cântă și dansează pe melodiile trecutului. Cine sapă groapa altuia se scoală devreme. Cine se scoală devreme e obosit toată ziua. Ei fac din noapte ziuă și ziua trag obloanele. Nici muncă fără pâine, nici lapte fără miere. Să faci ce zice popa, da’ măcar să tragi un folos. Și câte și mai câte. Dar, dintre toate, cea mai la ordinea zilei e cea care chiar cu trecutul se ocupă. Cine nu învață din pățaniile de odinioară e condamnat să le trăiască din nou.

Avea nea Nicu (dimpreună cu toată camarila) niște fraze stas, pe care le furniza cu orice ocazie. Da’ și ele, ocaziile, nu mai conteneau să se ivească la tot pasul. Cea mai folosită, mai ales în ultimul deceniu, era aia cu „un an hotărâtor”. Nu’ș cum dracu se făcea, dar fiecare an era, pe rând, tot mai hotărâtor. Dacă m-ar citi acum, cred că împușcatul s-ar răsuci în mormânt, căci, iată, am ajuns și noi la vorba lui. 2024 e un an hotărâtor. Nu pentru noi, poporul, prostimea, ci exclusiv pentru partide, lideri, băgători de seamă, țuțeri, țucălari, funcționari de stat. Pentru ei toți e unul decisiv, criminal, entuziasmat, pe viață sau pe moarte. Acum ori niciodată.

Nu aș fi scris acest articol dacă, la hipermarket, nu mi-ar fi sărit în ochi inscripția de pe un pachet cu jumări (ați citit bine, jumări): „Nu conține gluten”. Sau, într-un alt magazin, „Profită de ofertă… și cumpără online lapte de… fără gluten” Am râs. Au porcul și vaca gluten? Sau or fi jumări din înlocuitor sintetic de porc și lapte din distilat de cereale? Cine mama dracului își poate închipui o vacă (sau un porc) cu gluten, deși, săracii, consumă la greu cereale. De ce e nevoie de o astfel de precizare? După câteva secunde, m-am lămurit. Inscripția era la mișto.

Nu fac parte dintre cei care devin patrioți înfocați de ziua națională. Mi se parte că obiceiul de mare succes al bătutului cu cărămida în piept se răzbună întotdeauna pe omul care se folosește de el. Încet, încet, patriotul de mucava nu mai ține ritmyul năzbâtiilor pe care le scoate pe gură.

Unul dintre primele sloganuri care au erupt în societatea românească buimacă din 1990 a fost acela că „piața se reglează singură, iar cererea și oferta stabilesc prețul”. Ca orice hăbăuc crescut în comunism, am mușcat momeala cu delicii. Și aveam cea mai simplă scuză. De fiecare dată când tratam cu cineva, orice, o făceam cinstit, cu gândul la profitul meu (scădeam cheltuielile, efortul etc.), dar și cu grijă pentru buzunarul celuilalt. Că doar oameni eram și bine ar fi fost să lăsăm loc de bună ziua. Ieșit din mercurialul de ieri, aveam încredere, în primul rând, în bunul simț al celuilalt. Și culmea e că și el gândea cam la fel. Pe scurt, s-au întâlnit doi proști.