Autori

Paradoxal, unul dintre cele mai interesante puncte de vedere asupra jurnalismului vine de la un patron. Și asta e cu adevărat bulversant, straniu, inimaginabil – și trist. E pentru prima oară, în epoca contemporană, când un lucru de bun simț vine de sus, dinspre piramida banilor, și nu de jos, taman de la jurnalistul care și-a ruinat viața și sănătatea să aducă adevărul în bătătura concetățenilor. Patronul de care vorbesc e superbogat. Îl doare-n pix. E între primii 10-20 din lume. La banii lui, poate să dea foc trabucului cu o bancnotă de un milion de lire, dacă ar mai exista așa ceva. (Există? Vai de capul meu, ce fraier sunt!)

Lumea noastră a murit de mai multe ori. Stați puțin și nu mânați amuzați. Când vorbesc despre lumea „noastră”, vorbesc despre cea a tuturor oamenilor.

Azi am să încerc să întorc pe dos o prejudecată care bântuie prin România de un sfert de secol. Fantoma asta și-a avut momentul ei de glorie în deceniul lui Băsescu, hăt, în urmă, dar se trezește din când în când la viață, așa cum îi șade bine unei fantome serioase, gata să sperie și să ia la fugă copiii, bătrânii și proștii. Să fiu scuzat pentru ultimul cuvânt, dar nu mă pot abține.

M-a fascinat întotdeauna paradoxul grămezii (emoțional, afectiv, senzorial). El sună cam așa. Câte boabe de grâu (porumb, mac) trebuie să pui una ca să obții o grămadă și, invers, câte trebuie să extragi dintr-o grămadă, ca să nu mai fie grămadă? Nu există răspuns precis, tocmai din cauza cuvintelor, care sunt, prin datul lor, aproximative. Fiecare om privește această noțiune dintr-un unghi personal și din perspectiva experienței proprii. Dar toți suntem de acord că un milion de boabe pot forma o grămadă, pe când trei, cinci sau chiar zece nu sunt.

O regulă nescrisă, dar respectată de toate generațiile de jurnaliști, este că veștile bune sunt de fapt vești proaste, iar absența știrilor de orice fel este o catastrofă.

De curând, la o șuetă cu prietenii, am dezbătut problema alegerilor din toamnă. Firește, cum stă bine unei astfel de discuții, ca să alunece mai ușor vorbele pe gât, le-am asezonat cu bere. Câtă? Destulă, după părerea mea, cât să nu se mai înțeleagă om cu persoană. Asta nu înseamnă că, dacă ni s-au cam limbat plimbele în gură, ideile nu au strălucit cu tărie în seara aceea călduroasă de vară. Am să încerc să le pun în ordine

Nu știu alte continente cum sunt, dar Europa a fost, cu dovezi scrise adânc în catastif, un continent al războaielor. Ne-am măcelărit vreo 3000 de ani, cât e documentat – și fără milă. Nu zic că în Asia ori în Africa nu se vor fi scurtat capete fără număr.

Am mai spus-o de multe ori. Când nu te pricepi la ceva, economie, medicină, agricultură, tinichigerie, cel mai bine e să faci ciocu’ mic. Lasă-i pe ăi de se pricep. Așa e normal, e cuminte, dacă vrem să se termine totul cu bine

Bucuria victoriei șterge tot, de la pete la spirit critic. Și împacă tot, capra cu varza și lupul cu capra. Cam așa stau lucrurile în acest moment, fotbalul a luat mințile românilor. Dar cât va dura bucuria? Până la prima înfrângere, așa că nu am să aștept momentul dezumflării și am să înțep de pe acum balonul entuziasmului.

După multă vreme, în care s-a pensat, și-a tras pieile, s-a vopsit, s-a închis în turnulețul de fildeș ori s-a îmbrăcat cu haine mai strâmte, regele Fotbal s-a întors cu fața către popor.