Autori

Precum v-am spus data trecută, nu numai în Ierusalim, dar în toată creștinătatea, ba chiar și în toată lumea cunoscută, fenomenul profetic a cunoscut o răspândire necontrolată

Dacă vă mai amintiți scene de la revoluție, e imposibil să nu vă treacă prin minte escadrilele misterioase de pe cerul patriei, în care sublima armată română trăgea cu tot armamentul din dotare.

Dincolo de vânzoleala politică – una care mi s-a părut deseori la limita penibilului, dincolo de sictirul publicului, un lucru e clar: partidele nu mai au ce să ofere nici electoratului, nici viitorului.

În loc să scriu un articol grăbit, îmbufnat și arogant pe tema turului I, m-am gândit dacă am făcut ceva în ultimii ani, dacă am scris, am atras atenția, am mișcat în front.

Paradoxal, unul dintre cele mai interesante puncte de vedere asupra jurnalismului vine de la un patron. Și asta e cu adevărat bulversant, straniu, inimaginabil – și trist. E pentru prima oară, în epoca contemporană, când un lucru de bun simț vine de sus, dinspre piramida banilor, și nu de jos, taman de la jurnalistul care și-a ruinat viața și sănătatea să aducă adevărul în bătătura concetățenilor. Patronul de care vorbesc e superbogat. Îl doare-n pix. E între primii 10-20 din lume. La banii lui, poate să dea foc trabucului cu o bancnotă de un milion de lire, dacă ar mai exista așa ceva. (Există? Vai de capul meu, ce fraier sunt!)