
Profitul companiei monopoliste ruse de stat Gazprom este doar unul contabil, “pe hârtie”, a declarat președintele rus Vladimir Putin, sugerând că gigantul energetic va fi scutit de la plata dividendelor de 50% din profit impuse de Guvernul de la Moscova companiilor de stat, pe motiv că nu dispune de lichiditățile necesare efectuării plății acestora.
Asociația Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) realizează un studiu în cooperare cu Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) privind starea tehnică a rețelelor, a anunțat directorul general ACUE, Silvia Vlăsceanu, la Profit Energy.forum.
Prețurile mari înregistrate pe piața pentru ziua următoare din această iarnă, când au sărit până la 680 de lei pe MWh, au provocat falimentul a 5 furnizori, alți 2-3 aflându-se sub analiza Agenției Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei, a anunțat Ion Lungu, președinte al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică (AFER), director general CEZ Trade, la Profit Energy.forum.
Listarea Hidroelectrica este necesară nu din motive financiare, ci pentru asigurarea unui management profesionist, a declarat Ovidiu Agliceru, președinte Directorat Hidroelectrica, la Profit Energy.forum.
Noul preț de referință la care sunt aplicate cotele procentuale de redevență prevăzute de Legea petrolului, neactualizat din 2008, va fi unul real și aplicat începând cu calcularea redevențelor percepute pentru concesiunile din cea de-a 11-a rundă de explorare, care urmează a fi lansată în acest an de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, a anunțat Sorin Gal, director în cadrul ANRM, la Profit Energy.forum.
Majorarea premiilor acordate participantelor în Europa League, începând cu sezonul competițional 2015/2016, a transformat cea de-a doua competiție a Europei într-una extrem de atractivă din punct de vedere financiar. Dacă va câștiga finala cu Ajax Amsterdam, cel mai galonat club britanic, Manchester United, va obține 40 milioane de lire sterline, o sumă mai mare decât cea încasată anul trecut din participarea în Champions League
Prețurile carburanților (benzinei și motorinei) ar putea rămâne la niveluri scăzute în acest an, în apropierea celor actuale, în cazul în care cursul de schimb leu/dolar va fi relativ constant, iar estimările OMV Petrom privind evoluția cotațiilor internaționale ale petrolului se dovedesc corecte. Cu toate acestea, CEO-ul OMV Petrom, Mariana Gheorghe, se așteaptă în continuare la o volatilitate ridicată pe piața petrolului, ce ar putea influența implicit și prețurile carburanților.
Politicienii par a considera că reglementarea tranzacționării gazelor ar trebui să fie similară celei de pe piața energiei electrice, liberalizată deja. Experții atrag însă atenția că, în pofida similitudinilor existente, cele două piețe au particularitățile lor.
Până în 2012, lucrările de eficiență energetică la blocuri erau posibile din bani publici doar cu finanțarea costurilor în proporție de 50% din bugetul de stat. Din 2012, însă, o ordonanță de urgență a oferit autorităților locale posibilitatea să finanțeze “de capul lor” lucrări de reabilitare a locuințelor.
Comercianții care au pe stoc pachete de țigări cu vechile pictograme mai au la dispoziție o săptămână să le poată vinde, începând cu data de 20 mai, așa cum Profit.ro a anunțat deja, fiind obligați să le retragă de la vânzare chiar dacă le-au achiziționat în mod legal. Termenul este considerat inadecvat de Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), care atrage atenția într-o scrisoare oficială transmisă Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, asupra pierderilor pe care, în absența unei soluții rezonabile, le vor înregistra micile magazine ca urmare a prevederilor Legii 201/2016 care transpune Directiva tutunului. În cazul în care nu se conformează acesteia și nu retrag de la comercializare pachetele vechi, comercianții sunt susceptibili de plata unor amenzi de până la 100.00 de lei, situație care i-ar împinge pe mulți la faliment!
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro