
Consiliul Local al municipiului Buzău a reziliat, la începutul acestuia an, contractul semnat la finalul anului trecut cu Federația Română de Fotbal (FRF) de creare a Centrului Regional de Excelență-Tricolor 11, proiect estimat la peste 3 milioane de euro.
Compania rusă Gazprom pare decisă să depășească eșecul South Stream și să finanțeze realizarea unui alt coridor sudic de transport de gaze naturale către Europa, menit a prelungi gazoductul Turkish Stream, la care deja a început lucrările.
Comisia de supraveghere a OMV, principalul acționar al celei mai importante companii românești de petrol și gaze, OMV Petrom, a decis să activeze clauzele de prelungire cu doi ani a contractelor celor mai importanți membri ai Directoratului executiv al companiei austriece: președintele Rainer Seele și directorul responsabil cu sectorul upstream (explorare și producție), Johann Pleininger.
Cartelul statelor exportatoare de petrol (OPEC) va extinde, după toate probabilitățile, actualul acord de stabilizare a producției cu încă 9 luni, la propunerea liderului grupului, Arabia Saudită, susține Reuters, citând delegați ai statelor membre.
Pescuitul comercial, dar și cel recreativ, pe timpul nopții, pe lacurile de acumulare ale râului Olt a fost interzis, prin ordin al ministrului Agriculturii.
Directoratul-General pentru energie l-a invitat pe președintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, într-o scrisoare, obținută de Profit.ro, în care îi solicită reconsiderarea amendamentelor adoptate la Ordonanța de Urgență de liberalizare a prețului gazelor la producători, la o întâlnire pe tema elaborării viitoarelor Coduri de Rețea.
Volumul de gaze tranzacționat pe piețele centralizate în primele luni ale acestui an, echivalent cu peste 15 milioane de Mwh, a depășit totalul anului 2016 aferent aceluiași segment al pieței. 81% din total a fost tranzacționat pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), operator pe care Comisia de Industrii a Camerei Deputaților ar vrea să-l elimine de pe piață.
Costurile transpunerii defectuoase a directivei europene a tutunului vor fi plătite de producătorii de tutun, de comercianți și de statul român, nu de experții și activiștii care au întârziat transpunerea, susține unul dintre cei mai importanți producători prezenți în România, Japan Tobacco International (JTI).
British American Tobacco România (BAT) a scumpit pachetele de țigări pe care le comercializează (Kent, PallMall, Lucky Strike, Dunhill, Rothmans și Viceroy) cu 0,5 lei, conform informațiilor Profit.ro, pentru a externaliza costurile impuse de Parlament prin implementarea cu întârziere a Directivei Europene a Tutunului.
Toate tranzacțiile de pe piața angro a gazelor naturale vor fi administrate de către un singur operator, iar producătorii de gaze vor fi obligați să-și comercializeze întreaga producție pe piața centralizată, a decis comisia a Camerei Deputaților, modificând substanțial Ordonanța de Urgență 64 a Guvernului.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro