
Agenția de rating Standard & Poor’s a reconfirmat calificativul suveran, la nivelul BBB-, în categoria recomandată investitorilor, precum și perspectiva stabilă a acestuia, anunță Ministerul Finanțelor. Decizia era așteptată de analiști și vine la circa șase luni după ce Guvernul a adus o serie de modificări ordonanței de urgență 114, astfel încât să atenueze din prevederile ale acesteia despre care agenția de rating considera că ar fi avut un impact negativ mai puternic asupra economiei. S&P anticipează pentru acest an o rată de creștere economică de doar 3,9%, cea mai lentă începând din 2015, și atrage atenția că deficitul bugetar va rămâne în jurul pragului de 3% anul acesta, dar va urca la 3,4% anul următor, când noul Guvern format după alegerile parlamentare va avea de luat decizii dificile de consolidare fiscală, printre care și inversarea unor majorări prevăzute de Legea pensiilor.
Suma împrumutată de Guvern anul acesta a crescut în august cu 3,86 miliarde de lei și a ajuns la 58,3 miliarde de lei pentru primele opt luni. Comparativ cu cele 14,2 miliarde de lei împrumutate în iulie, când statul a luat bani și de pe piețele externe, respectiv 2 miliarde de euro, august a fost o lună liniștită. Suma atrasă, doar de pe piața internă, a fost de 3,86 miliarde de lei, ușor sub ținta anunțată de 4 miliarde de lei. Obiectivul pentru întreg anul este de 72 miliarde de lei, astfel că, în septembrie-decembrie, autoritățile trebuie să mai împrumute aproape 14 miliarde de lei. La o medie de 3,5 miliarde de lei pe lună, acest lucru pare facil. Finanțele au profitat în august de faptul că au împrumutat deja destul de mult din suma pe care intenționează să o atragă în acest an și au obținut dobânzi mai reduse de la bănci și investitori.
ANAF se pregătește să lanseze la începutul anului următor SAF-T (fișier standard internațional de audit) în regim pilot pentru marii contribuabili, iar licitația pentru infrastructura IT a fost programată pentru această toamnă, a declarat Daniel Anghel, partener și lider al departamentului de taxe și consultanță juridică, PwC România. Profit.ro a scris în iunie că ANAF pregătește și un proiect cu fonduri UE pentru a introduce SAF-T pentru toate firmele.
Guvernul a cheltuit în primele șapte luni ale anului cu 18,14 miliarde de lei mai mult decât a strâns din taxe și impozite. Acești bani pe care statul nu îi are sunt acoperiți prin împrumuturi, iar acestea se adaugă la datoria publică. Deficitul bugetar pentru ianuarie-iulie, conform datelor anunțate acum de Ministerul Finanțelor, este de 18,14 miliarde de lei, respectiv 1,76% din PIB, comparativ cu un minus de 11,93 miliarde lei, 1,26% din PIB, în primele șapte luni ale anului trecut. Vedeta cheltuielilor rămân costurile cu angajații statului, în urcare cu 21,5% față de primele șapte luni ale anului trecut.
România a rămas și anul trecut țara UE care dă angajaților statului cel mai mult din veniturile strânse la buget prin taxe și impozite aplicate populației. După creșterea agresivă a salariilor bugetarilor în ultimii ani, România a urcat în 2017 pe primul loc în UE, iar în 2018 s-a distanțat puternic de locul al doilea, potrivit calculelor Profit.ro. Per total UE ponderea salariilor în veniturile bugetare a scăzut ușor chiar, în contextul în care cele mai multe stat au o politică mult mai echilibrată în această privință.
Ministerul Finanțelor a inițiat procedurile pentru achiziția de echipamente și servicii destinate Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), centru care administrează infrastructura IT a ministerului și altor agenții din subordinea acestuia, printre care și ANAF. Infrastructura IT se află într-o situație critică, iar sistemul informatic a căzut foarte des anul acesta, mai ales în cazul ANAF, agenție care interacționează și cel mai mult online cu populația și firmele. Sumele alocate acum pentru mai multe proiecte trec de 66 milioane de lei (peste 14 milioane de euro).
ANAF va scoate la licitație hotelul Piatra Mare, din Poiana Brașov, prețul de pornire fiind de 38,56 milioane lei (8,2 milioane euro) fără TVA. Hotelul este deținut de Alexandru Neculaie, fiul omului de afaceri Ioan Neculaie. Firma care operează hotelul este executată acum inclusiv pentru datorii ale SC Fotbal Club Brașov, clubul patronat înainte de intrarea în faliment de Ioan Neculaie.
Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag, prevede un proiect de Ordonanță de urgență pregătit de Ministerul Finanțelor. Astfel veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, însă pragul urcă la 7.000 de lei dacă familia are unul sau mai mulți copii. Dobânda va fi subvenționată, cu 0,5 puncte procentuale în cazul familiilor cu un singur copil și cu 1 punct procentual în cazul celor cu doi sau mai mulți copii. Proiectul actual prevede subvenții mai mici și restricții mai mari pentru accesarea unui credit, comparativ cu un plan de modificare a Prima Casă anunțat de Guvern în luna mai.
Cupru Min are în plan construirea unui combinat pentru prelucrarea concentratului de cupru în zona Munților Apuseni. Potrivit informațiilor Profit.ro, conducerea societății desfășoară în prezent o analiză amănunțită, iar, în măsura în care va considera eficientă investiția, va iniția demersurile pentru obținerea aprobărilor și avizelor. Profit.ro a scris în luna mai că o companie turcă este interesată de o asociere cu Cupru Min, care să vizeze și Moldomin, pentru construirea unui combinat. Cupru Min și Moldomin dețin peste 90% din rezervele de cupru ale României, circa 60% fiind în posesia Cupru Min. În prezent, doar Cupru Min produce, limitat, minereu brut.
ANAF intenționează să închirieze până la 6.000 de metri pătrați de depozit/hală în zona București Ilfov, unde să depoziteze mărfuri confiscate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF). Pentru a închiria pe doi ani un astfel de spațiu, ANAF este gata să plătească până la 10,45 milioane de lei, potrivit unui document analizat de Profit.ro. În prezent, Antifrauda nu are nici în zona București-Ilfov și nici în țară depozite proprii și folosește spații puse la dispoziție de alte direcții ale ANAF. Depozitele ANAF sunt pline de mărfuri confiscate, dar valorificarea acestora decurge greoi. În 2017 conducerea ANAF instalată de coaliția PSD-ALDE a blocat un proiect destul de avansat pentru vânzarea online, pe o platformă a ANAF, a mărfurilor confiscate.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2637 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5611 | -0.0013 | -0.03 % |
| 1 GBP | 6.1438 | -0.0056 | -0.09 % |
| 1 CHF | 5.5683 | -0.0096 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro