
Ministerul Finanțelor ar putea ieși în iulie cu o nouă emisiune din seria FIDELIS, în care vinde titluri de stat populației prin intermediul băncilor. Băncile care au participat și anul trecut la acest program au transmis deja Finanțelor că există o cerere semnificativă din partea populației în agențiile din teritoriu, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate situației.
OLX și-a lansat în România propria agenție de servicii imobiliare, prin care îi asistă pe proprietarii de locuințe care vor să își vândă imobilul. Compania promite că va fi alături de aceștia cu specialiști și instrumente online și că nu va percepe comision pentru vânzători și cumpărători, ci doar un cost pentru servicii precum evaluare și fotografiere, dar și promovare online pe site-uri cunoscute. "Tocmai ce ne-am lansat pe piață", au spus angajați ai agenției pentru Profit.ro. La rândul lor, reprezentanții Domozo au precizat că este vorba "de un serviciu pentru utilizatorii privați ce vor să își scoată la vânzare imobilul".
ANAF a colectat în primele cinci luni ale anului 84,6 miliarde de lei, în creștere cu 2,18 miliarde de lei (2,6%) față de încasările din ianuarie-mai anului trecut. În luna mai, încasările au urcat cu 2,2%.
Angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor lucra peste programul normal în perioada 6 iunie – 16 iunie pentru a recupera ziua de 2 iunie, stabilită ca liberă pentru salariații din sectorul public prin hotărâre de guvern.
Luna iunie este relativ lipsită de evenimente din punct de vedere declarativ fiscal, în sensul că au termene de depunere declarațiile cele mai frecvente.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a extins, începând de astăzi, și pentru firme serviciul Spațiu Privat Virtual (SPV), disponibil încă din septembrie 2014 pentru persoanele fizice. SPV face mai ușoară transmiterea unor documente între Fisc și persoanele fizice, iar acum și între Fisc și companii.
Firmele pot acorda de 1 iunie cadouri, inclusiv tichete cadou, angajaților și copiilor acestora fără costuri suplimentare, întrucât valoarea poate fi ulterior dedusă dacă se încadrează în limita a 150 de lei/persoană și per total nu depășește 5% din costul cu salariile. Chiar și adulții fără copii pot primi de 1 iunie cadouri a căror valoare să fie ulterior dedusă, dar consultanții recomandă prudență. Reguli pentru părinți angajați la aceeași companie sau cu mai multe locuri de muncă.
Politicienii pregătesc din nou acordarea de facilități fiscale firmelor și persoanelor fizice cu datorii depășite la plată, respectiv ștergerea penalităților și a jumătate din dobânzile acumulate. Potrivit datelor obținute de Profit.ro de la ANAF în urmă cu aproximativ un an, la precedenta amnistie firmele au depus 16.525 de cereri, iar persoanele fizice alte 19.124 de solicitări. Datoriile anulate de Fisc au totalizat 752 milioane de lei.
România ocupă locul patru în Europa în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiții străine directe în 2016, potrivit barometrului EY European attractiveness survey. Anul trecut, România a atras 132 de proiecte de investiții străine directe, în creștere de 32% față de anul precedent, iar acestea au generat 17.545 de noi locuri de muncă. Mai multe locuri de muncă au fost înființate anul trecut prin investiții străine doar în Marea Britanie – 43.165, Polonia – 22.074 și Germania – 19.961.
Firmele și persoanele fizice cu datorii către stat cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017 vor fi scutite de penalități și jumătate din dobânda acumulată dacă achită datoria principală până la 30 septembrie, iar dobânda de 50% care le-a rămas de plătit este achitată până la finalul anului, este noua facilitate pregătită la nivel politic, într-un document, aflat în stadiu de proiect, analizat de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0772 | +0.0018 | +0.04 % |
1 USD | 4.3460 | +0.0250 | +0.58 % |
1 GBP | 5.8068 | -0.0053 | -0.09 % |
1 CHF | 5.4363 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro