ANAF recomandă contribuabililor, și în perioada decretării stării de alertă, interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale, pentru a nu fi zădărnicit efortul întregii societăți de limitare a răspândirii infectării cu noul coronavirus. De asemenea, conducerea ANAF a dispus continuarea implementării măsurilor de protecție a contribuabililor și a angajaților, printre care dezinfectarea spațiilor cât mai des, măști pentru angajați și vizitatori, lucrul de la domiciliu unde este posibil și ghișee cu plexiglas.
România a gestionat într-un mod eficient criza pandemică, astfel că poate introduce în acest moment măsuri graduale de relaxare, însă autoritățile și populația trebuie să fie pregătite în orice moment pentru retragerea măsurilor de relaxare, în funcție de evoluția pandemiei. "Responsabilitatea trece de la autorități la fiecare dintre noi. Contribuția fiecăruia contează ca să nu pierdem ce am câștigat cu atâta dificultate, cu mari sacrificii până în acest moment", a declarat consilierul prezidențial pe probleme de sănătate, Loreta Păun. Mesajul Președenției în această perioadă este că trebuie să rpmânem cu toții vigilenți.
Guvernul a împrumutat astăzi 3,3 miliarde de euro de pe piețele externe, la dobânzi destul de ridicate comparativ cu o ieșire pe extern similară din luna ianuarie, în contextul în care impactul epidemiei de coronavirus asupra economiei globale a afectat în ultimele luni și piețele financiare. Ministerul Finanțelor a ieșit să se împrumute cu două emisiuni de eurobonduri, pe 5 și 10 ani. Cererea din partea investitorilor a fost foarte ridicată, de 13 miliarde de euro, inclusiv din cauza dobânzilor mari oferite. Potrivit datelor Bloomberg, Ministerul Finanțelor a decis în final să împrumute 3,3 miliarde de euro, peste recordul anterior de 3 miliarde de euro stabilit în martie anul trecut și repetat în ianuarie anul acesta.
Guvernul a ieșit astăzi să se împrumute de pe piețele externe cu două emisiuni de eurobonduri, pe 5 și 10 ani. Statul s-a împrumutat cel mai recent de pe piața externă în ianuarie, când a împrumutat 3 miliarde de euro. România are un rating recomandat pentru investiții din partea celor trei mari agenții, S&P, Fitch și Moody's, dar toate au în prezent o perspectivă negativă pentru calificativul suveran al României. Recent, Fitch și Moody's au revizuit în aprilie de la stabilă la negativă perspectiva ratingului României, însă, foarte important, S&P, care a înrăutățit perspectiva la negativă în decembrie, ar urma să comunice o decizie la început de iunie.
Numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a crescut și în luna martie, astfel că totalul de la schimbarea guvernului PSD cu un executiv PNL, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, a ajuns la un plus de 12.268 de posturi. Totalul angajărilor este mai ridicat decât reflectă numărul de posturi ocupate, indicator raportat de Ministerul Finanțelor, întrucât acesta nu evidențiază impactul posturilor eliberate prin pensionări, demisii sau demiteri, fiind cunoscut că la schimbările de guverne sunt înlocuite de foarte multe ori conducerile instituțiilor publice chiar și la eșaloane inferioare.