
Proprietarii vor fi obligați să își asigure trotinetele electrice cu care circulă pe drumurile publice, iar atât ei, câț și cei care închiriază astfel de trotinete vor trebuie să răspundă la 5 întrebări de circulație, pentru a putea utiliza trotinetele. De asemenea, vârsta pentru utilizarea unei trotinete electronice pe drumurile publice va crește de la 14 la 16 ani, conform unor amendamente aduse legislației în vigoare de către deputați.
De luna trecută, TAROM are un nou CEO, cu experiență la Shell, Metro, Microsoft.
Importurile de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui vor fi efectuate din Ucraina numai în baza unui acord de punere pe piață și doar pentru operatorii economici români din domeniul fabricării uleiurilor, produselor de morărit, preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și creșterea animalelor, conform unei ordonanțe de urgență aprobate de către Guvern și prezentate anterior de Profit.ro.
Senatul, prin votul majorității și la inițiativa UDMR, a stabilit că în următorii doi ani ar urma să fie împușcați aproape 500 de urși anual. Peste 420 din aceste exemplare vor fi vânate în scop ”de prevenție”, iar doar 55 de exemplare sunt stabilite drept cotă de ”intervenție” pentru combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
Artiștii care s-au înregistrat ca ”lucrător cultural profesionist” nu vor beneficia de reducerea cu 50% a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nici de scutirea de impozit pe venit pentru primii trei ani de activitatate. Scutirile fuseseră adoptate de senatori, la propunerea fostului ministru al Culturii și senatorului Lucian Romașcanu și a senatorului USR Remus Negoi, dar au fost respinse în comisiile de specialitate și la votul final din Camera Deputaților.
În ciuda faptului că președintele Iohannis a solicitat reexaminarea legii, iar apoi a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul prin care care a fost eliminată din procedura de selecție a conducerii administraților portuare condiția experienței profesionale de 5 ani în domeniul naval, Parlamentul a stabilit, prin votul final al deputaților, că o astfel de experiență nu este necesară.
Publicitatea online ar urma să fie complet interzisă pentru băuturile energizante. Aceste produse vor fi interzise de asemenea de la publicitate și vânzare în școli, spitale, în apropierea acestora, și la automatele din incinta unităților respective, conform deciziei senatorilor, analizată de Profit.ro.
Un proiect legislativ al actualei puteri reglementează condițiile în care unui produs alimentar i se poate pune o nouă etichetă, respectiv cea de ”produs autohton”. Eticheta va putea fi aplicată pe produs numai dacă acesta este fabricat din materii prime românești, produse în România, și dacă toate procesele utilizate în producția sa au avut loc în țara noastră.
Un nou proiect de lege privind utilizarea semnăturii electronice va stabili efectele juridice în cazul fiecărui tip de astfel de semnătură (semnătura electronică calificată, semnătura electronică avansată și semnătura electronică simplă), condițiile prestării serviciilor de încredere de către persoane de drept privat, cât și atribuțiile autorităților și instituțiilor publice în domeniu.
Interzicerea jocurilor de noroc în localități cu mai puțin de 15.000 de locutori este unul dintre amendamentele propuse de către putere la un proiect legislativ care prevede scoaterea sălilor de jocuri de noroc la periferia localităților, au declarat surse oficiale.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0632 | -0.0062 | -0.12 % |
1 USD | 4.3104 | -0.0154 | -0.36 % |
1 GBP | 5.8585 | +0.0020 | +0.03 % |
1 CHF | 5.4178 | -0.0043 | -0.08 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro