
Dobânzile penalizatoare în cazul contractelor de credit și de leasing pentru consumatori vor fi limitate la 50% din dobânda legală, respectiv din suma restantă de plată, în timp ce consumatorii vor putea răscumpăra o creanță de la un cesionar pentru cel mult dublul sumei plătite de cel din urmă pentru datorie.
După ce senatorii au respins, în urmă cu o lună, o propunere prin care plata cu cardul ar fi fost obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de cel puțin 50.000 de euro, față de 10.000 cum stabilește legea în prezent, deputații vor să adopte ei un prag mai mare, Guvernul nefiind de acord, dar având o opinie cu caracter consultativ. Deputații vor și să elimine obligația în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, cum stabiliseră senatorii.
Două poiecte de legi care stabilesc regimul juridic și fiscal al grupului de societăți și al holding-ului, precum și cadrul general al relațiilor economice, financiare și juridice dintre holding, filiale și grupul societar, urmează să fie respinse de Parlament, în pofida propunerilor și amendamentelor de îmbunătățire a acestora venite de la mai multe cabinete guvernamentale, Consiliul Concurenței și Fondul Proprietatea.
Guvernul va efectua în perioada următoare o serie de simulări cu privire la introducerea impozitului pe cifra de afaceri, care a generat proteste în rândul mediului de afaceri, urmând să vadă dacă acest tip de impozit poate fi aplicat doar anumitor tipuri de activități economice sau de la un anumit prag. În funcție de rezultatele aceste analize, Executivul va decide introducerea sau renunțarea la acest nou tip de impozit.
Ministerul Finațelor a fost desemnat să reprezinte statul în calitate de acționar unic al viitorului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), urmând să numească și primul Consiliu de Supraveghere al Fondului, care va organiza activitatea FSDI, au declarat surse guvernamentale.
Firmele și persoanele fizice nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe niciun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul.
Taxele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar, cât și cheltuielile pentru tabere, excursii și alte activități extracurriculare și extrașcolare ar putea intra în categoria cheltuielilor deductibile, în limita a 7.500 euro anual, inclusiv pentru cei cu venituri din activități independente. De o deducere suplimentară la calculul impozitului pe venit ar putea beneficia și angajații.
Un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari PSD propune ca statul să susțină financiar inseminarea artificială, inclusiv în cazul femeilor care nu sunt căsătorite, și nu o dată, ci și a doua oară, dacă prima inseminare eșuează. Social-democrații propun și reducerea impozitului pe venit cu până la 50% pentru mamele cu mai mulți copii și stabilirea unei alocații de școlarizare egale cu salariul minim.
Un proiect de lege privind etichetarea alimentelor în culori, care să indice gradul de risc pentru sănătate al produsului, urmează să intre în dezbatere parlamentară, după ce un proiect asemănător tocmai a fost respins de legislativ. Noul proiect prevede și că produsele fabricate în România vor afișa tricolorul național.
Guvernul a decis înființarea a nouă agenții pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM), atragere de investiții și promovare a exportului, prin reorganizarea celor opt oficii teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație. Fiecare agenție va avea 26 de angajați, salarizați la nivel de funcționari publici care gestionează fonduri europene.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro