Autori

Ovidiu Bărbulescu

Ovidiu Bărbulescu

Contact

Ovidiu Bărbulescu are 4129 articole

Complexul Energetic Oltenia, scutit de la selecția unui management corporativ

Senatul a aprobat, marți, printr-un amendament votat în plen, exceptarea Complexului Energetic Oltenia de la obligația selectării unui management pe model corporativ, după ce inițial aleșii au avut în vedere companiile din industria de apărare, dar și Tarom, Monitorul Oficial și RA-APPS. După ce senatorii au adăugat, în comisiile de specialitate, pe lista de excepții Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, în plen au propus și adoptat chiar exceptarea Complexului Energetic Oltenia, unde Fondul Proprietatea deține peste 21% din acțiuni.

Senatorii scutesc Complexul Energetic Oltenia, unde Fondul Proprietatea e acționar, de la obligația unui management corporativ
Pe fondul creșterii bitcoin, BNR avertizează din nou: Monedele virtuale au volatilitate foarte ridicată și grad redus de securitate. Nu există garanția schimbării lor în viitor

Banca Națională a României își menține poziția cu privire la monedele virtuale și continuă să atenționeze utilizatorii asupra riscurilor la care se expun, în contextul în care valoarea bitcoin s-a triplat de la începutul anului. "Mai degrabă sunt mijloc de investire sau speculație!". În timp ce BNR arată că astfel de monede sunt foarte volatile, Finanțele arată că nu au în plan vreo inițiativă legislativă privind monedele virtuale și că, deocamdată, așteaptă norme europene.

Pe fondul creșterii bitcoin, BNR avertizează din nou: Monedele virtuale au volatilitate foarte ridicată și grad redus de securitate. Nu există garanția schimbării lor în viitor
Plata cu cardul rămâne obligatorie pentru magazinele cu cifră de afaceri de minimum 10.000 euro, dar va fi extinsă la prestatori de servicii și comerțul cu ridicata

Plata cu cardul va rămâne obligatorie în magazinele care au cifră de afaceri de cel puțin 10.000 de euro echivalent în lei, dar va fi extinsă și la firmele care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii. Parlamentul pregătise majorarea pragului cifrei de afaceri la 50.000 euro, dar va renunța la majorare, ca și la reducerea de la 200 lei la 100 lei a avansului către clienți.

Plata cu cardul rămâne obligatorie pentru magazinele cu cifră de afaceri de minimum 10.000 euro, dar va fi extinsă la prestatori de servicii și comerțul cu ridicata
Instituțiile publice, obligate să-și achite în 6 luni datoriile din titluri executorii. Dacă însă nu au bani, acoperă Ministerul Finanțelor

Instituțiile publice vor fi obligate să-și plătească în terme de 6 luni creanțele stabilite prin titluri executorii, dar în lipsa resurselor proprii sau a alocării de la buget a sumelor datorate, Ministerul Finanțelor va fi responsabil pentru achitarea datoriilor, creditorul având dreptul de a solicita executarea ministerului. Prevederile sunt cuprinse într-un poiect de lege, care conferă dreptul instituțiilor publice și să își eșaloneze plata datoriilor până la cel mult 18 luni, cu dobânzile aferente.

Instituțiile publice, obligate să-și achite în 6 luni datoriile din titluri executorii. Dacă însă nu au bani, acoperă Ministerul Finanțelor
Exclusiv
EXCLUSIV Guvernul caută un sediu al Agenției Europene pentru Medicamente pe piața liberă

România își va depune candidatura pentru a găzdui sediul Agenției Europene pentru Medicamente în București, dar surse guvernamentale au declarat pentru Profit.ro că atât Regia Patrimoniului de Stat, cât și Agenția națională de Administrare Fiscală, cu multe spații în portofoliu, au transmis Guvernului că nu dețin în proprietate vreo clădire adecvată în acest scop. Prin urmare, Executivul va căuta pe piața liberă să rezerve, iar apoi, în caz de reușită a candidaturii, să închirieze clădirea potrivită ca sediu.

EXCLUSIV Guvernul caută un sediu al Agenției Europene pentru Medicamente pe piața liberă
Noi reguli, mai permisive, pentru amplasarea panourilor publicitare și amenzi mai mici pentru încălcarea restricțiilor

Autoritățile locale vor avea atribuții mai extinse în privința regulilor privind publicitatea stradală, ale cărei reglementări au fost relaxate de către parlamentari printr-un proiect de lege. Astfel, dimensiunile și restricțiile de amplasare a panourilor publicitare vor avea noi norme, mai permisive, în timp ce amenzile pentru nerespectarea noilor reguli au fost reduse drastic.

Noi reguli, mai permisive, pentru amplasarea panourilor publicitare și amenzi mai mici pentru încălcarea restricțiilor
Mișcare surpriză: Nouă amnistie pentru firmele și persoanele fizice cu datorii la stat. Puterea pregătește din nou ștergerea penalităților

Firmele și persoanele fizice cu datorii către stat cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017 vor fi scutite de penalități și jumătate din dobânda acumulată dacă achită datoria principală până la 30 septembrie, iar dobânda de 50% care le-a rămas de plătit este achitată până la finalul anului, este noua facilitate pregătită la nivel politic, într-un document, aflat în stadiu de proiect, analizat de Profit.ro.

Mișcare surpriză: Nouă amnistie pentru firmele și persoanele fizice cu datorii la stat. Puterea pregătește din nou ștergerea penalităților
CONFIRMARE Dragnea renunță la TVA zero la locuințe și publicitate, iar cota redusă de TVA va fi menținută doar la produse din agricultură

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a confirmat, marți, informația anunțată în exclusivitate de Profit.ro, că propunerile de TVA zero la livrarea de locuințe și la publicitatea mass-media sunt pregătite să fie eliminate din proiectul șefului PSD de modificare a Codului Fiscal, urmând să fie menținută o cotă redusă doar pentru produse folosite în agricultură.

CONFIRMARE Dragnea renunță la TVA zero la locuințe și publicitate, iar cota redusă de TVA va fi menținută doar la produse din agricultură
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2554 +0.0041+0.08 %
1 USD4.5584 +0.0077+0.17 %
1 GBP6.1277 +0.0041+0.07 %
1 CHF5.6244 +0.0023+0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read