
Proiectul care prevede ca datele de contact ale persoanelor fizice ce dețin domenii web să fie prezentate public fără consimțământul acestora, anunțat de Profit.ro de la începutul lunii aprilie, a fost respins de senatori, după ce Guvernul a arătat că o astfel de măsură încalcă normele Uniunii Europene.
În subordinea Parlamentului este dorită organizarea unei structuri militare denumite Garda Națională a României, care va dispune de forțe terestre, infanterie, geniu și artilerie, dar și aeriene, cu elicoptere și avioane de luptă, iar șeful acesteia va fi numit de Biroul Permanent al Senatului.
Senatorii au aprobat, marți, un proiect de lege care prevede că dezvoltatorii imobiliari, atât firme, cât și persoane fizice, sunt scutiți de plata taxelor și impozitelor locale pentru imobilele construite exclusiv în scopul comercializării.
Senatorii au votat, astăzi, ca întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze în continuare, până în 2030, de facilități la achizițiile publice de produse, lucrări și servicii, precum reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție, după ce Guvernul anulase în urmă cu o lună aceste facilități. Profit.ro a anunțat în urmă cu o săptămână această mișcare.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, transmite Parlamentului că revocarea unui membru al conducerii nu este legal posibilă dacă acesta continuă să îndeplinească cerințele care au stat la baza numirii sale și atenționează că o astfel de decizie de revocare va fi anulată în instanță.
ANAF vrea ca procesatorii de plăți, cum sunt Visa, Mastercard, PayPal, PayU, să fie obligați să îi trimită date despre tranzacțiile persoanelor fizice și ale firmelor, pentru a depista vânzătorii online care evită taxele, relevă un document prezentat acum de Profit.ro. În același scop, Fiscul va înființa o nouă structură de control pentru comerțul electronic.
Angajatorul care își remunerează angajații sub salariul minim pe economie va risca pedeapsa cu închisoarea numai în anumite condiții, care vor fi introduse în Codul Muncii prin modificarea actualului text. Astăzi, angajatorul riscă închisoare sau amendă penală dacă stabilește pentru angajați remunerații sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Inspectorii Finanțelor au declanșat un control la CEC Bank, pentru a verifica, potrivit unui document prezentat acum de Profit.ro, cum o firmă condusă de un om de afaceri indicat public drept finul fostului copreședinte al PNL, Vasile Blaga, a primit un credit de 3,2 milioane euro pentru a cumpăra un hotel în Viena.
Medicamentele inovative vor înregistra, în viziunea Guvernului, o ieftinire în trepte, începând din aprilie 2017, conform noii metodologii de calcul al prețului medicamentelor. Noua metodologie introduce pe lista compensatelor și vaccinurile și produsele de plasmă și sânge.
Hotărârea de guvern privind procedura de autorizare și caracteristicile tehnice ale noilor case de marcat, care vor fi conectate la serverul ANAF, va mai întârzia cel puțin câteva săptămâni, pentru că premierul Cioloș a solicitat o analiză a impactului asupra activității firmelor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro