
Elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum 3 ani precum și elevii din învățământul dual vor putea beneficia de o masă gratuită și prin intermediul serviciilor de catering, nu numai prin intermediul cantinelor școlare, cum stabilește în prezent legea. În astfel de cazuri, acoperirea cheltuielilor cu serviciul de catering va fi asigurată din bugetele locale sau de la consiliile județene.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA, fără contract de muncă, vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția ca veniturile să atingă în medie lunară nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Polițiștii vor putea conduce o persoană la secție pentru verificări, unde o vor putea reține până la 12 ore în acest scop, conform unui proiect de lege inițiat la propunerea Guvernului Cîțu și adoptat acum de Parlament, prin votul final al Camerei Depuțaților. Obligația poliției de a permite persoanei să părăsească secția este stabilită doar la expirarea celor 12 ore, chiar și în lipsa stabilirii identității acelei persoane.
Certificatul de urbanism emis pentru clădirile noi nerezidențiale, necesar pentru obținerea autorizației de construire, va cuprinde o documentație tehnică pentru instalarea obligatorie a unui sistem alternativ de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Acest sistem ar trebui să producă minim 30% din consumul propriu total al clădirii, prevede un proiect legislativ avansat de reprezentanții actualei puteri.
Pentru vaccinurile împotriva Covid-19 achiziționate de România în perioada 2020–2022, România a achitat până acum aproape 1,4 miliarde de lei, dar mai are de achitat peste 4,6 miliarde lei constând în facturi restante și doze care urmează a fi livrate în 2022 și 2023.
Termenul maxim pentru plata unei amenzi de circulație va fi stabilit la 60 de zile de la sancționarea contravenientului, iar în cazul neachitării la termen, dreptui unei persoane de a conduce va fi suspendat până în momentui plății, prevede un proiect legislativ inițiat de reprezentanții actualei puteri.
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat un proiect de lege, prezentat anterior de Profit.ro, care ar urma să facă posibilă restructurarea și chiar conversia în acțiuni a sumelor "acordate, în perioada stării de urgență, cu titlu de împrumut din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului". Formularea și tratarea unui împrumut similar cu obligațiile fiscale restante acumulate în starea de urgență/alertă sugerează că această prevedere legislativă a fost introdusă cu o țintă precisă.
Autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, vor putea cumpăra autoturisme la un preț maxim de 23.000 euro, inclusiv TVA, față de pragul actual din lege, de 18.000 euro, inclusiv TVA, conform unui proiect adoptat de Parlament, prin vortul final al deputaților.
Parlamentul a adoptat proiectul de lege care reglementează fiscal activitățile casnice, desfășurate în mare parte până acum "la negru", autoritățile susținând că proiectul îi sprijină atât pe angajatori, cât și pe prestatori. Persoanele care prestează aceste activități vor fi remunerate prin tichete de activități casnice, care vor fi preschimbate apoi în bani la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Mesajul este că "vor fi facilitate accesarea serviciilor de către angajatori și remunerarea corespunzătoare a prestatorilor", cu introducerea unei aplicații online, prin reducerea bazei de calcul a contribuțiilor și prin colaborarea cu sistemul bancar și oficiile poștale.
Instituțiile administrației publice vor fi obligate să informeze ”de îndată” asociațiile de afaceri cu privire la proiectele de acte normative cu relevanță pentru mediul de afaceri, prevede un amendament adus legislației în vigoare de către Senat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0845 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.4165 | -0.0125 | -0.28 % |
| 1 GBP | 5.7769 | +0.0079 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.4566 | -0.0042 | -0.08 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro