
Inspectoratulde Poliție Județean Botoșani a anunțat că un medic stomatolog din Botoșani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi efectuat servicii medicale fictive, pentru care ar fi încasat ilegal bani de la bugetul de stat.
Retailerul german REWE deschide unui nou magazin Penny în Băbeni, județul Vâlcea.
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează două noi magazine, în orașele Buzău și Craiova.
Mulți tineri circulau cu trotineta ''haotic'', fără cunoașterea legislației, anunță Poliția Locală București, în urma unui control.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
Cel mai recent sondaj al Asociației CFA România, publicat pentru luna iulie 2026, arată că cei mai mulți analiști financiari din România se așteaptă ca euro să se scumpească față de leu în următorul an.
Miercuri se vor înregistra ploi torențiale însemnate cantitativ, vijelii și grindină în cea mai mare parte a zonei montane, estul și sud-estul Transilvaniei, iar joi instabilitatea se extinde în nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și local în Carpații Meridionali și Orientali.
CPI România marchează o nouă etapă în dezvoltarea Sun Plaza, cel mai mare centru comercial din portofoliul său local, prin atragerea unor noi branduri.
ING Bank anunță clienții din România despre o nouă opțiune în platforma Home’Bank.
Un fragment de dronă a fost găsit pe plaja din Olimp. Accesul turiștilor în zonă a fost restricționat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2588 | -0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5161 | +0.0084 | +0.19 % |
| 1 GBP | 6.1316 | -0.0113 | -0.18 % |
| 1 CHF | 5.6046 | -0.0040 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro