Autori

Thomas Dincă

Thomas Dincă

Contact

Thomas Dincă are 5574 articole

Protecția Consumatorului a amendat 500 de service-uri auto

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 1,407 milioane de lei unui număr de 500 de service-uri auto, în cadrul seriei de controale realizate la 766 astfel de operatori economici.

Protecția Consumatorului a amendat 500 de service-uri auto
Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor, din care face parte și România, critică statele membre pentru că introduc discreționar restricții de călătorie

Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor, din care face parte și Autoritatea Națională a Agențiilor de Turism din România, critică statele membre pentru că nu respectă o politică unitară a Uniunii Europene de călătorie în contextul pandemiei de coronavirus, ci încă aleg singure pentru ce țări vor ridica sau nu interdicția de călătorie, ca și pentru faptul că emit avertismente de călătorie pentru o țară întreagă, deși zonele problematice, cu un număr ridicat de infectări, sunt ușor identificabile și localizate.

Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor, din care face parte și România, critică statele membre pentru că introduc discreționar restricții de călătorie
Profit LIVE TV – Să ajutăm businessul. CEO 2Performant: Listarea la bursă va fi una tehnică, urmată de o majorare de capital. Vizite la bursa din Londra și Nasdaq

2Performant vizează o listare tehnică la bursă, pentru a atrage lichiditate, operațiune urmată, la un interval de câteva luni, de o majorare de capital, fondatorii, managementul și boardul obligându-se însă ca, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, să nu vândă nicio acțiune, a anunțat la Profit TV Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

Profit LIVE TV – Să ajutăm businessul. CEO 2Performant: Listarea la bursă va fi una tehnică, urmată de o majorare de capital. Vizite la bursa din Londra și Nasdaq
Transilvania Construcții se retrage de la tranzacționarea pe bursă

Transilvania Construcții, care operează spații logistice în principal în zona Ardealului, se retrage de la tranzacționarea pe bursă, demersul, inițiat și revocat la finele lunii februarie, după obiecții ale Autorității de Supraveghere Financiară, fiind avizat acum de către acționari.

Transilvania Construcții se retrage de la tranzacționarea pe bursă
Compania prin care Michael Topolinski deține fostul producător de pompe Aversa a intrat în insolvență la cererea dezvoltatorului aplicației de asistență rutieră Twelp

Skylight Residence, companie prin intermediul căreia omul de afaceri canadian Michael Topolinski deține fostul producător de pompe Aversa din cartierul bucureștean Obor, a intrat în insolvență la cererea dezvoltatorului aplicației de asistență rutieră Twelp, firma Peino Management, care a reclamat în instanță neplata unor datorii.

Compania prin care Michael Topolinski deține fostul producător de pompe Aversa a intrat în insolvență la cererea dezvoltatorului aplicației de asistență rutieră Twelp
Grupul japonez Makita - un nou transfer substanțial spre România

Reprezentanța în România a grupului japonez Makita, producător de scule electrice, a primit un nou transfer substanțial, de 35 milioane euro, sub formă de majorare de capital, după ce în vara anului 2018 a fost subiectul celei mai mari subscrieri de capital efectuate de un investitor străin, în luna iunie. Compania construia atunci o nouă linie de producție în județul Ilfov.

Grupul japonez Makita - un nou transfer substanțial spre România
Cădere rapidă: Retailerul polonez TXM, venit în România în forță ca un concurent Pepco, a intrat în faliment

Filiala din România a retailerului cu discount de îmbrăcăminte TXM - Textilmarket din Polonia, intrat la sfârșitul anului 2015 în România și care a început atunci să deschidă în ritm alert magazine, prezentându-se drept concurent direct al unui alt retailer polonez, Pepco, dar a intrat în insolvență în vara anului trecut, cum a anunțat atunci Profit.ro, a intrat acum în faliment.

Cădere rapidă: Retailerul polonez TXM, venit în România în forță ca un concurent Pepco, a intrat în faliment
Profit.ro Financial Forum - George Chiocaru, Managing Associate Stratulat Albulescu: HORECA, aviația și turismul pot genera cele mai multe litigii. Există însă oportunități pentru startup-uri

Industriile puternic afectate de pandemia de coronavirus, precum HORECA, aviație și turism, se pot confrunta în continuare cu mari dificultăți, fiind domenii ce pot genera și cele mai multe litigii, dar firmele startup au ocazia de a trata perioada de pandemie ca o oportunitate de dezvoltare și de idei noi, cele mai inovative urmând să aibă mai multe șanse să răzbată și să crească, a transmis la Profit.ro Financial Forum George Chiocaru, Managing Associate, Banking & Finance, al casei de avocatură Stratulat Albulescu.

Profit.ro Financial Forum - George Chiocaru, Managing Associate Stratulat Albulescu:  HORECA, aviația și turismul pot genera cele mai multe litigii. Există însă oportunități pentru startup-uri
Foto
FOTO ING Bank a lansat o platformă proprie de shopping și angajează. Lansare în România și pe alte piețe

ING Bank, care a avut în 2019 încă un an de creștere rapidă și a ajuns pe locul 4 de pe 6, conform datelor analizate de Profit.ro, a lansat o platformă de shopping, care promite o personalizare prin tehnologie a ofertelor propuse de către retaileri și un program de cashback, cu rambursarea unor bani. Pentru această platformă, ING a lansat marți și oferte de muncă, precum cele pentru ocuparea unei poziții de Senior Project Manager.

FOTO ING Bank a lansat o platformă proprie de shopping și angajează. Lansare în România și pe alte piețe
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read