
Adrian Zuckerman a fost confirmat miercuri de Senatul american în funcția de ambasador în România, cu 65 de voturi pentru și 30 împotrivă.
Reprezentanța în România a grupului japonez Makita, producător de scule electrice, a primit un nou transfer substanțial, de peste 94 milioane lei, sub formă de majorare de capital, după ce în vara anului trecut a fost subiectul celei mai mari subscrieri de capital efectuate de un investitor străin, în luna iunie. Compania construia atunci o nouă linie de producție în județul Ilfov.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo deschide vineri un nou hipermarket în România, la Brașov, operațiune care confirmă informațiile anunțate anterior de Profit.ro. Planul grecilor este inclusiv de a lansa un magazin online special pentru clienții din România.
Complexul Belvedere din Predeal, denumit inițial Cioplea, pe care fostul selecționer al naționalei de fotbal a României Anghel Iordănescu îl deține împreună cu un asociat sirian, este pregătit să fie scos la vânzare, la un preț de minimum 3,65 milioane euro. Decizia de vânzare va fi la sfârșitul acestui an, după ce fostul antrenor a cerut în urmă cu două luni, cum a anunțat Profit.ro, un audit pe ultimii 12 ani.
Platforma de investiții și management ROCA, creată - cum a anunțat în premieră Profit.ro - de CITR Group împreună cu Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, frații Pavăl, proprietarii Dedeman, și producătorul de vagoane Astra Rail Industries din Arad, pentru restructurarea și dezvoltarea companiilor aflate în dificultate, a cumpărat acțiuni la compania care operează aplicația de livrare mâncare Yellow.Menu. Aplicația, gândită pentru nișa de catering premium, a fost lansată în urmă cu patru ani de Florin Stoian, fondatorul Star Taxi și Mondo Taxi, împreună cu Iulian-Dumitru Velenza. Acesta din urmă a fost implicat anterior în afacerea World Class, rețeaua de health&fitness pe care o controla împreună cu firma suedeză World Class Seagull International și pe care a vândut-o în 2014 fondului de investiții cu capital privat Resource Partners.
Fondul de investiții Innova Capital a preluat firma Optical Network, care deține rețeaua de magazine OPTIblu, prin majorare de capital cu aproape 2 milioane euro și primă de emisiune de 17 milioane euro.
Tronsonul de metrou Drumul Taberei – Eroilor, de pe Magistrala 5, nu va putea fi recepționat nici în acest an, ci, poate, abia la finele primului semestru din 2020, conform noului director general al Metrorex, Mariana Miclăuș. O veste care nu ar mai trebui să îi surprindă pe locuitorii unui cartier Drumul Taberei sufocat de trafic, lăsați pradă diferitelor interese politice și/sau financiare.
Grupul ceh de energie și utilități CEZ a primit scrisori de interes de la peste 30 de potențiali cumpărători pentru activele din România, iar aceștia vor fi invitați să depună oferte luna viitoare, dar procesul de vânzare va fi închis abia în prima jumătate a anului 2021.
Hotărârea de guvern prin care Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului Dăncilă, a fost numit consul general al României la Shanghai în una dintre ultimele ședințe ale Cabinetului demis Dăncilă va fi anulată de noul Guvern Orban.
Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții Mid Europa, cumpără lanțul de 18 supermarketuri Maya, un business anul trecut de peste 74 milioane lei, controlat de Andrei și Răzvan Popescu din Plopeni.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro