
Lanțul de cafenele Esquires Coffee intră astăzi pe piața din România cu o franciză, prima unitate urmând să fie deschisă în Veranda Mall din București. Intrarea lanțului a fost anunțată de Profit.ro de la finele anului trecut ca fiind pregătită.
Compania de distribuție de produse petroliere Rottco, deținută de Paul Pop, fost director în cadrul Rompetrol, și care în primăvara anului trecut anunța la Profit Energy Forum că va crea o rețea de distribuție de carburanți pornind de la stațiile deținute de benzinarii independenți, a intrat în insolvență, cu argumentul unui complex de împrejurări de piață cu impact negativ semnificativ în asigurarea fluxului capitalului de lucru.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat transmite declarația lui Ștefan Radu Oprea, în calitate de ministru, în care acesta afirmă că decizia instanței de astăzi în cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, de condamnare la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman,pentru instigare la abuz în serviciu, reprezintă ”o decizie luată sub presiunea străzii, a unei părți a presei, a reprezentanților statului paralel sau a adversarilor politici", care nu poate fi lăsată să afecteze bunul mers al României și să strice imaginea țării în fața partenerilor externi.
Cel mai mare producător de oțel din India, JSW Steel, va depune o ofertă pentru a prelua de la ArcelorMittal combinatul siderurgic din Galați, urmând astfel să intre în concurență cu companiile Metinvest și Marcegaglia, de asemenea interesate de această achiziție, au transmis pentru Reuters trei surse.
Filiala din România a grupului farmaceutic ungar Gedeon Richter a fost suspendată cu acuzația de încălcare a practicilor de distribuție, sancțiunea putând fi ridicată doar după ce autoritățile române vor aproba măsurile corective care trebuie propuse acum de companie. Acțiunile Richter au căzut la Bursa din Budapesta. Purtătorul de cuvânt al Richter susține că suspendarea amenință posturile celor 500 de angajați ai companiei Pharmafarm. România este una dintre piețele cheie ale grupului ungar.
Banca Transilvania a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară pentru emiterea unor obligațiuni cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 285 milioane euro, listate la BVB. Luna trecută, acționarii aprobaseră o emisiune de până la 350 milioane euro.
Omul de afaceri Andrei Iușut, care la începutul anului trecut a vândut grupul de restaurante Divan unui fond de investiții din Turcia, a intrat pe piața imobiliară, pregătind două ansambluri rezidențiale în Pipera.
Lanțul de cafenele Gloria Jean’s, adus în România în franciză în 2005 de oamenii de afaceri turci care dețin și hotelul Ramada-Majestic din centrul Bucureștiului, a revenit anul trecut puternic pe profit după o pauză de patru ani, cu un câștig net de peste 1,37 milioane lei, pe fondul celor mai mari afaceri și venituri de la lansarea pe piața locală.
Alior Bank, locul 9 după active în Polonia, a fost obligată de judecători să o reinstaleze pe Claudia Butac la conducerea sucursalei din România, după ce în ultimele zile ale anului trecut directorii băncii i-au retras funcția de CEO. Cu doar două luni înainte de retragerea funcției, Claudia Butac prezenta într-un interviu pentru Profit.ro ce planuri are la conducerea sucursalei Alior.
Firmele și instituțiile publice vor putea încheia contracte de internship cu tineri care au împlinit vârsta de 16 ani, activitatea unui intern fiind de maximum 30 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de 6 ore zilnic. Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care reglementează acet nou tip de contract de muncă. Proiectul interzice efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro