
Actorul francez Alain Delon, ajuns la vârsta de 81 de ani, a aflat în această săptămână, la Cluj-Napoca, că o haină cu blană pe care a purtat-o într-un film a generat o adevărată modă în România în regimul comunist, românii fiind dispuși să cheltuiască echivalentul a câteva salarii pentru a obține o haină similară.
Transilvania Construcții, firmă controlată în proporție de peste 91% de familia de antreprenori Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu) din Cluj, va contracta credite bancare substanțiale, de până la 30 de milioane de euro, într-un context în care, cum a anunțat anterior Profit.ro, afacerile companiei s-au majorat cu 15,5% în primul trimestru al acestui an, dar profitul s-a prăbușit cu 74%.
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, și-a majorat pachetul de acțiuni deținute în firma Accipiens, care operează primul spital privat din Arad, Genesys, cumpărând încă 3% de la o persoană fizică și ridicându-și astfel participația la 58% din capitalul social.
Agenți imobiliari din București și alte orașe se revoltă împotriva portalului de servicii imobiliare OLX, anunțat în premieră de Profit.ro, simțindu-și afacerea amenințată de intrarea pe piață a acestei companii cu un business propriu, iar unii susțin că vor rezilia contractele cu platformele OLX și Storia, pe care își postează anunțuri. Pe de altă parte, alți agenți apreciază că este o evoluție firească a pieței deoarece nu s-au unit într-o platformă proprie care să-i facă mai puternici și nici nu își dezvoltă serviciile, rămânând blocați într-o simplă intermediere.
Therme Nord București, compania care operează unul dintre cele mai mari centre europene de wellness, relaxare și entertainment bazat pe ape termale, deschis pe 14 ianuarie 2016, a avut anul trecut, primul de funcționare a centrului, afaceri de peste 64 milioane lei (14,1 milioane euro), dar cu o pierdere netă de 20 milioane lei (4,4 milioane euro).
Apartament cu două camere în cartierul bucureștean Berceni oferit la 2 milioane de lei, o Dacia 1.300 pusă în vânzare cu 500.000 lei și un televizor color Elcrom pentru care se cere 50.000 lei sau un eventual schimb cu o mașină de spălat automată sunt o parte din anunțurile de vânzare din vara anului 1992, reamintite acum de Anunțul Telefonic, la aniversarea a 27 de ani de la apariția primului număr.
Halep, calificată ieri seara pentru a doua oară în finala Roland Garros, și-a asigurat deja cel mai mare premiu în bani din carieră, cu puțin peste un milion de euro, și are șansa să și-l dubleze, la 2,1 milioane de euro, dacă va câștiga finala, programată pentru sâmbătă. Până la acest moment, Halep a câștigat din tenis premii brute de 18,3 milioane de euro. Recent, CNN a prezentat o analiză despre costurile foarte mari necesare formării unui jucător profesionist de tenis de top, dându-le ca exemplu pe Simona Halep, despre care postul american scrie că a fost ajutată în carieră de omul de afaceri Corneliu Idu, și pe Madison Keys, a cărei familie a trebuit să se mute pentru ca ea să ajungă o sportivă importantă.
Omul de afaceri Costel Cășuneanu a cooptat-o pe Gabriela Blaj, prezentată public ca fiind cumnata acestuia, în acționariatul companiei de construcții PA & CO Internațional, dar cu o participație de doar 1%.
Rețeaua McDonald’s va deschide un restaurant în Târgu Jiu, investiția fiind anunțată cu bucurie, pe Facebook, de primarul orașului, Aurel Popescu, acesta precizând că a primit marți scrisoarea de intenție în acest sens.
Lanțul de farmacii Dr.Max din Cehia va intra pe piața românească prin preluarea a patru firme locale care operează farmaciile Arta. Cele patru firme preluate sunt Fastpharm SRL, Iezer Farm SRL, Panpharma Med SRL și York Farm SRL, cehii urmând astfel să conducă în România 31 de farmacii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0906 | +0.0005 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.4036 | +0.0090 | +0.20 % |
| 1 GBP | 5.8158 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4594 | +0.0052 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro