
Grupul de construcții Baupartner, deținut de omul de afaceri german Michael Dietrich, va prelua firma Magnetti Building România, parte a grupului italian Magnetti, tranzacția fiind evaluată de Consiliul Concurenței. Italienii de la Magnetti se ocupă de proiecte de construcții industriale, comerciale și de logistică, având două hale de producție, la Bergamo și București.
OLX și-a lansat în România propria agenție de servicii imobiliare, prin care îi asistă pe proprietarii de locuințe care vor să își vândă imobilul. Compania promite că va fi alături de aceștia cu specialiști și instrumente online și că nu va percepe comision pentru vânzători și cumpărători, ci doar un cost pentru servicii precum evaluare și fotografiere, dar și promovare online pe site-uri cunoscute. "Tocmai ce ne-am lansat pe piață", au spus angajați ai agenției pentru Profit.ro. La rândul lor, reprezentanții Domozo au precizat că este vorba "de un serviciu pentru utilizatorii privați ce vor să își scoată la vânzare imobilul".
Ministerul Finanțelor a decis să se îndrepte împotriva fostei conduceri a Fondului de contragarantare a creditelor, la care este acționar în numele statului, și să ceară acesteia daune, ca efect al concluziilor unei anchete a Curții de Conturi. În acea anchetă, din 2014, inspectorii au susținut că foștii membri din conducere ar fi încasat ilegal, în intervalul 2011-2013, remunerații de circa 2,5 milioane de euro.
Rafinăria RAFO Onești, reintrată în insolvență în toamna anului trecut, la 5 ani după ce, în 2011, ieșise dintr-o altă insolvență și reorganizare de 7 ani, va avea de plătit creditorilor mai mult de 330 de milioane de lei (peste 72 de milioane de euro), din care peste 90% către fostul acționar majoritar Petrochemical Holding, grup înregistrat în Austria și controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski.
Primăria orașului Dărmănești (județul Bacău), cu o populație de circa 12.000 de locuitori și în care mai mult de jumătate dintre cele aproximativ 100 de firme din localitate lucrează în comerț, a cerut la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) înregistrarea brandului "Fabricat în Dărmănești", pentru a-i convinge pe localnici să cumpere produse locale. Inițiativa a fost lansată la propunerea candidatului liberal la primărie din vara anului trecut, Marius Diaconescu, astăzi consilier local, proiectul fiind prezentat de acesta la momentul alegerilor cu asigurarea că "acțiunea nu este una împotriva supermarketurilor, fiind loc sub soare pentru toată lumea".
Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de lemn din România, aflat însă în ultima perioadă sub presiune după ce mai multe rețele de bricolaj au anunțat că nu mai cumpără produse ale sale și subiect în 2015 al unor dispute politice în care a fost implicat și președintele Klaus Iohannis, își mută sediul social la București, într-o clădire de birouri construită în imediata apropiere a sediului Guvernului.
Autoritățile din Londra au decis să monteze blocuri de beton și fier de-a lungul principalelor poduri din oraș, după ce, în luna martie, o mașină a intrat în pietonii de pe Podul Westminster, iar sâmbătă o altă mașină a intrat în pietonii de pe podul Londrei, în atacuri teroriste.
Grupul de servicii medicale private Affidea, fostul Euromedic, controlat de miliardarul elvețian Ernesto Bertarelli, a finalizat procesul de achiziție a centrelor de diagnostic Hiperdia din România. În aprilie, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că, pentru avizul Concurenței, Affidea a propus să vândă patru clinici din Arad, Orăștie și Cluj-Napoca. De asemenea, conform informațiilor Profit.ro, Affidea se obligă ca 10 ani să nu aibă control direct sau indirect, total sau parțial, asupra celor patru clinici vândute. Bertarelli are o avere estimată la 8,9 miliarde dolari, fiind pe locul 151 în top-ul celor mai bogați oameni din lume.
Președintele USR Nicușor Dan și-a anunțat astăzi oficial demisia, motivându-și decizia prin implicarea partidului în problema revizuirii Constituției pentru redefinirea familiei.
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au semnat acordul pentru achiziția clădirilor de birouri AFI Cotroceni 1, 2, 3, 4 & 5, confirmând astfel informațiile Profit.ro, care a anunțat că cei doi au semnat deja o scrisoare de intenție în acest sens. Cele cinci clădiri sunt evaluate la 625,4 milioane șekeli (157 milioane euro), conform surselor Profit.ro. Este prima vânzare a AFI Europe pe piața din România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0906 | +0.0005 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.4036 | +0.0090 | +0.20 % |
| 1 GBP | 5.8158 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4594 | +0.0052 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro