
Guvernul a încercat, prin două ministere, să își dubleze banii de recuperat de la compania Asesoft Technologies, aflată în insolvență și care, potrivit DNA, ar fi deținută indirect de Sebastian Ghiță, dar nu a reușit până acum, alegându-se cu zero lei pentru cele două instituții.
Autoritățile au lansat, după 2 ani de la prezentarea proiectului, procedurile de realizare a Măgurele Science Park, o platformă pe care se urmărește să fie reuniți producători de înaltă tehnologie, care să beneficieze și de stimulentele fiscale specifice unui parc industrial.
Procedura de lucru ANAF- ICI nu va mai presupune un acces direct al Fiscului la datele de identificare ale proprietarilor de domenii.ro, ci realizarea unei aplicații prin care Fiscul va cere în continuare date strict pe cazuri punctuale, pe care le are în investigare, diferența fiind că aceste date vor fi obținute mult mai rapid, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale. Sistemul a fost stabilit și clarificat după o discuție șeful ANAF-ministru. UPDATE Confirmare oficială și datele indicate ca evaziune.
PSD lucrează la un proiect de lege care să impună tuturor firmelor care își desfășoară activitatea în România să plătească impozitul în țară. În paralel, PNL a pregătit deja, din toamna anului trecut, un proiect anunțat deja de Profit.ro și care stabilește că profiturile multinaționalelor vor fi impozitate în România. PNL insistă acum ca documentul să fie aprobat în regim de urgență.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, finanțatorul clubului Steaua, George Becali, omul de afaceri Cristian Țînțăreanu, fostul ministru Adriean Videanu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, cu soția, și Crinuța Dumitrean, fosta șefă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, apar în continuare pe lista Fiscului ca având datorii bugetare. În schimb, Ioan Becali și foștii miniștri Elena Udrea și Eugen Teodorovici nu mai apar pe listă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut astăzi suspendarea de la tranzacționare pe bursă a acțiunilor Romcab, care și-a cerut în urmă cu o săptămână insolvența din cauza unor probleme semnalate în premieră de Profit.ro. ASF vrea să fie prezentat un raport detaliat privind factorii care au generat modificarea semnificativă a situației financiare de la 30 septembrie 2016 la 16 februarie 2017.
Primăria Sibiu a decis să impună șoferilor care intră cu mașina în Cimitirul Municipal cumpărarea unui tichet de ieșire, pentru a-și recupera astfel banii cheltuiți pentru bariera finanțată din bugetul local.
Lista meseriilor practicate în cadrul economiei naționale, clasificate legal, va fi completată cu aproape 30 de noi ocupații, precum asistent atragere fonduri, ergonomist, inginer energetica clădirilor, navigator de pacienți, supervizor de servicii sociale, specialist în educație muzeală.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a promulgat bugetul pe acest an, deși își menține opinia că proiecția este supraevaluată, și a avut un mesaj la adresa Guvernului, pe care l-a repetat: responsabilitate, responsabilitate, responsabilitate.
Oamenii de afaceri Octavian Bădescu și Lucian Băltaru au finalizat procedura de ofertă publică pentru prima companie de curierat prezentă pe bursa românească, Sameday Courier, ei intenționând să redevină singurii acționari ai companiei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0893 | -0.0013 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3849 | -0.0187 | -0.42 % |
| 1 GBP | 5.7849 | -0.0309 | -0.53 % |
| 1 CHF | 5.4481 | -0.0113 | -0.21 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro