Autori

Thomas Dincă

Thomas Dincă

Contact

Thomas Dincă are 5508 articole

Prețul tranzacției surpriză de la Clarfon, anunțată de Profit.ro - Peste 16 milioane euro

Compania de administrare a fondurilor private de investitii (private equity) Value4Capital, înregistrată în Polonia, care a fost un acționar important al MedLife, a achiziționat retailerul român Clarfon, specializat în aparate auditive, cu sprijinul grupului Accession Capital Partners (ACP), care s-a implicat anterior în afaceri precum Euroins, Amethyst și Carpatina și care a lansat în vara anului trecut, cum a anunțat atunci Profit.ro, un nou fond de investiții, specializat pe facilitarea de împrumuturi companiilor mijlocii din Europa Centrală și de Est, inclusiv pentru România. Aceasta este prima investiție în România derulată prin noul fond, ACP Credit.

Prețul tranzacției surpriză de la Clarfon, anunțată de Profit.ro - Peste 16 milioane euro
OMV Petrom, acuzată de ucidere din culpă, a fost condamnată

OMV Petrom a fost găsită vinovată și condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 500.000 lei (200 zile amendă, echivalentul unei zile amendă fiind de 2.500 lei), în cazul unui copil din comuna Cobia căzut într-o sondă, în 2016, accident în urma căruia acesta a decedat.

OMV Petrom, acuzată de ucidere din culpă, a fost condamnată
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0903 +0.0013+0.03 %
1 USD4.3975 -0.0137-0.31 %
1 GBP5.7900 -0.00020.00 %
1 CHF5.4532 +0.0066+0.12 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read