Autori

Adi Mosoianu

Adi Mosoianu

Contact

Adi Mosoianu are 5796 articole

Neîncasările Hidroelectrica din facturi neemise clienților s-au dublat în 3 luni

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, proaspăt listată triumfal la Bursa de Valori București (BVB) și având până nu demult cea mai avantajoasă ofertă pentru gospodăriile populației de pe piață, și-a dublat în primele 3 luni ale anului valoarea veniturilor nefacturate și deci neîncasate pe segmentul de furnizare, potrivit datelor oficiale ale companiei.

Neîncasările Hidroelectrica din facturi neemise clienților s-au dublat în 3 luni
Foto
FOTO&DOCUMENT Pe unde ar mai fi putut fi scoase la țărm gazele din Neptun Deep, cel mai mare zăcământ din Marea Neagră. Au fost evaluate 4 amplasamente posibile

Gazele naturale ce urmează să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, vor fi preluate la țărm în zona localității Tuzla din județul Constanța, unde va fi construită o stație de reglare-măsurare (SRM) și o cameră de control centralizat (CCR), iar în prelungirea lor – conducta Transgaz Tuzla-Podișor, pentru care a fost emis recent ordinul de începere a lucrărilor.

FOTO&DOCUMENT Pe unde ar mai fi putut fi scoase la țărm gazele din Neptun Deep, cel mai mare zăcământ din Marea Neagră. Au fost evaluate 4 amplasamente posibile
DOCUMENT Ambasada României în SUA și-a cumpărat lobby la Washington de minim 50.000 dolari pe lună. A angajat una dintre cele mai mari case de avocatură din lume. Obiective vagi

Ambasada României în Statele Unite, sub semnătura ambasadorului Andrei Muraru, a contractat serviciile uneia dintre cele mai mari case de avocatură din lume, firma americană Arnold & Porter Kaye Scholer LLP (″Arnold & Porter″), aceasta urmând să ofere sprijin în ″implementarea agendei″ misiunii diplomatice românești la Washington.

DOCUMENT Ambasada României în SUA și-a cumpărat lobby la Washington de minim 50.000 dolari pe lună. A angajat una dintre cele mai mari case de avocatură din lume. Obiective vagi
Gabriel Comănescu, proprietarul GSP Offshore, s-a asociat cu petroliști texani

Omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere (GSP Offshore), lider regional în sectorul de servicii integrate offshore pentru industria de țiței și gaze, s-a asociat cu o companie petrolieră americană care deține sau operează perimetre de extracție de hidrocarburi în mai multe state din SUA.

Gabriel Comănescu, proprietarul GSP Offshore, s-a asociat cu petroliști texani
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0845 -0.0009-0.02 %
1 USD4.3934 -0.0048-0.11 %
1 GBP5.7726 -0.0155-0.27 %
1 CHF5.4772 +0.0211+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read