
La finalul anului trecut, venitul mediu brut lunar în RADET era de 2.977 lei, respectiv de 2.730 lei pentru muncitori (2.314 persoane), 3.540 lei pentru maiștri (88 persoane) și 3.825 lei pentru "funcții conducere și execuție" (624 persoane), după exprimarea din planul de reorganizare al Regiei.
Frații Gavazzi au preluat 70% din acțiunile combinatului siderurgic Socomet Oțelu Roșu în 1999, plătind în acest scop 500.000 euro Fondului Proprietății de Stat. Compania a intrat în faliment în 2003, iar cumpărătorii au reclamat România la ICSID în 2012, acuzând că statul și-a încălcat angajamentul de a reeșalona sau de a șterge datoriile combinatului, măsura în schimbul căreia investitorii se angajau să efectueze investiții în societate.
WIEE România, principalul intermediar local de importuri de gaze rusești, controlat indirect de gigantul de stat Gazprom, și-a înjumătățit profitul net anul trecut, acesta scăzând de la 6,47 milioane lei în 2016 la 3,26 milioane lei în 2017. Principala cauză este reducerea atât a importurilor de gaze naturale ale României, cât și a prețurilor la gazele din import.
Măsura a fost gândită întrucât, potrivit Executivului, sistemul energetic național s-ar confrunta cu riscuri majore privind funcționarea în siguranță fără aportul producției de energie pe bază de cărbune al termocentralelor Mintia și Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
Direcția Națională Anticorupție a încheiat primul protocol de colaborare cu Serviciul Român de Informații la mai puțin de un an de la înființare, în ianuarie 2003, pe când purta încă denumirea inițială, de Parchet Național Anticorupție, reiese din protocolul SRI – Parchetul General din 2009, recent declasificat și publicat de SRI.
Parlamentarii PSD au elaborat un proiect de lege care acordă derogări majore de la multiple acte normative în vigoare pentru a facilita și accelera accesul operatorului sistemului energetic național, Transelectrica, la terenurile pe care acesta intenționează să deruleze cele mai importante proiecte de investiții în rețeaua națională de transport de energie, cu sau fără acordul proprietarilor respectivelor terenuri.
Licența a fost acordată subsidiarei românești a grupului, Trafigura Trading SRL, înființată la începutul lunii februarie, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro. Trafigura are sediul central în Singapore și a avut anul trecut venituri de 136 miliarde dolari și un profit de 2,2 miliarde dolari, cu aproape 4.000 de angajați în 62 de birouri din 35 de țări.
Asigurătorul Elite Insurance Company Ltd a intrat în întrerupere de activitate în vara anului trecut, adică a încetat să mai subscrie polițe noi de asigurare, continuând să administreze portofoliul de clienți și contracte existent, potrivit informațiilor omoloagei ASF din Gibraltar, Gibraltar Financial Services Commission (GFSC).
Agenția de Privatizare de la Atena s-a declarat nemulțumită de ofertele ambelor consorții participante la licitația de vânzare a 66% din acțiunile operatorului grec de transport de gaze naturale DESFA, la care participă și compania românească de profil Transgaz, și a cerut prețuri mai mari.
Contractul presupune reabilitarea casetei colectoare și a sistemului său principal de drenare, în sectoarele Ciurel-Unirii-Vitan. Sursele de finanțare sunt Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară Mediu și Schimbări Climatice, bugetul de stat, bugetul local al Capitalei și "alte surse legal constituite".
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro