
Bursa românească a înregistrat a 2-a ședință pozitivă consecutiv, dar lichiditatea a fost slabă.
După 3 ședințe consecutive de deprecieri, bursa românească a reușit o sesiune de recuperare, în care primele 3 locuri din clasamentul tranzacțiilor au fost ocupate de acțiuni cu profil financiar.
Pe o mișcare catalizată de titlurișe Hidroelectrica și cele ale Băncii Transilvania, indicele celor mai lichide acțiuni românești anulează integral câștigul lunii iulie.
Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva a realizat în primele 6 luni din acest an o cifră de afaceri netă consolidată de 282,60 milioane lei, cu 8,95% mai mare decât cea de 259,39 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
În contextul unei zile cu presiune la vânzare pe piețele externe de acțiuni indicele BET a pierdut peste un procent, în condițiile în care simbolurile lichide au semnalizat în bloc „roșu”.
Producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart, din portofoliul Lion Capital, are o primă jumătate de an marcată de scăderi la cele mai importante capitole din bilanț.
Vânzătorii au dominat ședința de la BVB, în condițiile unor volume bune.
Infinity Capital Investments, fosta SIF Oltenia, raportează pentru prima jumătate a acestui an creșteri explozive ale veniturilor și profitului în contextul înstrăinării unor participații.
Câștigul pretaxare al EBITDA producătorului de materiale de construcții Prefab a urcat în primele 6 luni cu 4,17%, la 6,12 milioane lei, de la 5,87 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Cifra de afaceri a SIPEX Company, specializată în comercializarea de materiale de construcții, a urcat, în primele 6 luni ale anului, cu 5,50%, la 145,24 milioane lei, de la 137,67 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Creștere de circa 50% a datoriilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro