
Inspectoratele pentru situații de urgență din România au emis anul trecut 3.122 de autorizații de securitate la incendiu, un volum cu aproape 9% sub cel din 2017 și cu peste 25% mai mic comparativ cu vârful ultimului deceniu atins în 2016, anul de după incendiul din clubul Colectiv. Evoluția negativă vine în contextul în care în evidențele inspectoratelor apar peste 5.000 de clădiri care funcționează fără documentul de la pompieri.
Omul de afaceri clujean Răzvan Cuc, proprietarul master francizei de agenții imobiliare RE/MAX în România, încearcă să-și atragă în rețea tot mai mulți antreprenori cu promisiunea unor marje de profit peste cele oferite de sectorul de retail. În paralel, el se gândește de pe acum la un „exit“ din această afacere, însă nu se așteaptă la o vânzare mai devreme de cinci ani.
Antreprenorul Răzvan Ivănică, care a dezvoltat până acum circa 100 de apartamente, pregătește lansarea unui proiect prin care își propune să adune capitalul necesar realizării de mici blocuri cu locuințe în București. El se bazează pe modelul cooperativei, intens folosit în Germania, și pe care un mai vechi proiect legislativ al Guvernului României intenționează să îl sprijine financiar.
Primăvara acestui an a venit ca o continuare a diluării gradului de accesibilitate al locuințelor începută în 2018, pe fondul creșterii prețurilor și al salariilor erodate de inflație. Efectul de deteriorare va continua pe măsură ce dobânzile la creditele ipotecare continuă să se majoreze.
Marii proprietari de malluri, birouri și hale de depozitare au acumulat datorii considerabile pe parcursul extinderii lor în România, însă reușesc să mențină un grad de îndatorare sub pragul de alertă. În liga lor, banii de la bănci nu mai sunt suficienți.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) are la dispoziție pentru acest an un buget de 46 milioane de lei destinat decontării dezbaterilor succesorale pentru moștenitorii care au trecut prin procesul de cadastrare. Banii sunt suficienți pentru 184.000 de succesiuni, însă în ultimii ani abia s-au eliberat cu totul 623 de certificate de moștenitor.
Controversatul om de afaceri Frank Timiș, ale cărui principale afaceri din domeniul mineritului sunt în colaps, a fost dezvăluit drept cel mai mare acționar al primei companii specializate în minerit criptomonede care s-a listat pe segmentul principal al Bursei de la Londra. Noua sa direcție de business a fost făcută public într-un scandal în care Timiș cere demisia fondatorilor companiei.
Firmele care furnizează consultanță în construcții vor fi incluse în categoria responsabililor cu asigurarea calității lucrărilor și riscă amenzi de până la 5 milioane de lei dacă lucrează fără experți, prevede un proiect legislativ avansat în Legislativ și susținut de un număr important de parlamentari, respectiv de 45 de senatori și deputați.
Lista lucrărilor de utilitate publică ce pot face obiectul exproprierii urmează a fi extinsă considerabil, printr-un nou proiect legislativ, pentru a cuprinde, printre altele, și cele 21 de proiecte strategice de investiții ale Guvernului, care ar trebui realizate în parteneriat public-privat. În varianta propusă, primăriile vor putea să facă exproprieri cu o mai mare ușurință în cazul aproape oricăror lucrări de interes public.
Retailerul de bricolaj Dedeman, deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl, cumpără complexul de birouri The Office din Cluj-Napoca de la grupul de investiții NEPI Rockcastle și antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, care au semnat actele la începutul acestei luni, cu un preț estimat de Profit.ro la peste 120 de milioane de euro. Tranzacția va fi definitivată la începutul lunii mai, după obținerea aprobărilor, inclusiv de la banca finanțatoare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0914 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.3359 | -0.0047 | -0.11 % |
| 1 GBP | 5.8005 | -0.0052 | -0.09 % |
| 1 CHF | 5.4468 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro