
Dezvoltatorul imobiliar israelian Plaza Centers, care înainte de criză a cumpărat terenuri pentru 8 malluri în România și nu a construit niciunul, a primit scrisori de intenție și memorandumuri de înțelegere neangajante de la investitori care pot plăti până la 66 milioane euro pentru proiectul Casa Radio din București. În octombrie 2017, Profit.ro relata, citând surse apropiate, că israelienii iau în calcul vânzarea proiectului, avansând faptul că au obținut PUZ-ul pentru transformarea clădirii, în stare de degradare din 1990, într-un complex comercial care să includă spații de birouri și un hotel. Casa Radio a fost concesionată pe 49 de ani de la stat în ideea realizării unui mega-proiect imobiliar.
Asocierea de investitori imobiliari Forte Partners, implicată anul trecut în cea mai mare tranzacție încheiată vreodată pe sectorul birourilor din România, a obținut certificatul de urbanism pentru dezvoltarea unui complex de birouri în zona Expoziției din București, alăturându-se astfel unui grup tot mai extins de investitori români și străini care dezvoltă proiecte aici.
Cele mai scumpe zece locuințe vândute anul trecut în București au o valoare cumulată de peste 17,3 milioane de euro, potrivit datelor colectate de Profit.ro de la principalii brokeri care intermediază vânzarea locuințelor de lux. Șapte dintre acestea sunt penthouse-uri din zone exclusiviste.
Guvernul are la dispoziție mai puțin de șapte luni pentru înființarea unui organism responsabil cu certificarea celor peste 87.000 de constructori, proiectanți și consultanți în construcții din România. Organizațiile profesionale de profil au făcut public un prim draft al proiectului de hotărâre care impune criteriul financiar pentru departajarea jucătorilor interesați de lucrările publice, cu scopul descurajării firmelor fără suficiente resurse.
Niro Investment, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Dumitru, este în etapa finală de selecție a operatorului internațional care va administra hotelul de cinci stele Niro Tower, a cărui construcție a ajuns deja la fundație. Investitorul este și în ultima fază de selectare a băncii care va finanța dezvoltarea.
Dezvoltatorul Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, și-a asigurat în ultimul trimestru al anului trecut un pachet de investiții noi în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, cu precădere pe piața imobiliară românească, de unde a obținut 18,6 milioane de euro din închirierea spațiilor sale logistice și industriale în 2018.
Dezvoltatorul spaniol Gran Via, care a construit până acum în România peste 760 de apartamente și are în diferite etape de construcție alte 1.100 de apartamente în patru proiecte distincte, negociază cu un alt investitor spaniol, proprietarul unui teren de 14 hectare din Sectorul 6 al Capitalei, un parteneriat pentru dezvoltarea unui cartier rezidențial.
Grupul italian Cerved, unul dintre cei mai mari jucători europeni din sectorul analizei riscului de creditare, a intrat pe piața serviciilor de consultanță imobiliară din România prin achiziția Eurobank Property Services, divizie a grupului elen Eurobank, aflat în proces de retragere de pe piața locală. Tranzacția a fost semnată pentru o sumă inițială de 8 milioane de euro.
Proprietarii de depozite din România au avut o surpriză pe final de an, când au reușit să închirieze 60% din suprafața de 500.000 de metri pătrați contractată pe parcursul întregului an, însă încetinirea consumului și lipsa unor proiecte suficient de mari ar putea rupe nivelul record de închirieri înregistrat în ultimii trei ani consecutiv.
Retailerul francez Carrefour va închide, săptămâna viitoare, primul supermarket de dimensiuni mari din România, magazinul Market Postăvarul din București, la un an și jumătate de la îndepărtarea siglei Billa, potrivit informațiilor Profit.ro. În locul acestuia va fi deschis primul Supeco din București, tot un brand gestionat de Carrefour, care combină conceptul de cash&carry cu cel de discount.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0920 | +0.0006 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3312 | -0.0047 | -0.11 % |
| 1 GBP | 5.8138 | +0.0133 | +0.23 % |
| 1 CHF | 5.4410 | -0.0058 | -0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro