
Oamenii vor reveni la ținutele elegante, chiar dacă în perioada aceasta au petrecut mai mult timp acasă, îmbrăcați casual, pentru a transmite seriozitate, respect și încredere partenerilor cu care colaborează pentru a-și compensa pierderile înregistrate, spun fondatorii brandului SARTO bespoke la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.
Propunerea Comisiei Europeane pentru producătorii de vinuri de a distila o parte din producție și a face, astfel, din vin, alcool pentru dezinfectanți pentru a-și menține afacerile este o soluție foarte bună, este de părere Lucian Neacșu, fondator Senator Wine și Casa Neacșu.
Autoritățile române trebuie să creeze un cadru legal coerent, bine structurat, care să permită funcționarea telemedicinei și după finalizarea stării de urgență, foarte multe țări din Uniunea Europeană având deja implementată legislația privind digitalizarea sectorului medical, susține Fady Chreih, CEO Regina Maria.
Lanțul de restaurante cu servire rapidă McDonald's România a introdus serviciul de livrare în toate restaurantele deschise din cele 26 de orașe în care activează, majorând numărul de parteneri livratori, după ce a închis o treime de unități ca urmare a ordonanței militare. În prezent, McDonald's mai funcționează în 55 de restaurante, din care 41 unități McDrive, spune pentru Profit.ro, Daniel Boaje, CEO McDonald's România.
Flanco, unul dintre cei mai mari retaileri locali de produse IT&C, electronice și electrocasnice, controlat aproape integral de omul de afaceri Iulian Stanciu, CEO eMAG, a înregistrat vânzări de 1,21 miliarde de lei în 2019, în creștere cu 13,1% față de anul precedent și dublu față de media de creștere a pieței, de aproximativ 6,5%.
Grupul Stadio Hospitality Concept, care deține, printre altele, restaurantele Nor Sky, Stadio și Cișmigiu Bistro la Etaj, a cumpărat localul 18 Lounge din City Gate South Tower.
Antreprenorii pot folosi mecanisme contractuale pentru asigurarea retenției talentelor, existând situații în care angajarea unei persoane-cheie a concurenței sau a unei părți a echipei ar putea asigura un avantaj competitiv, a explicat Cătălin Micu, Partner Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, la conferința ”Piața muncii, între criză și reinventare”, organizată de Profit.ro.
Retenția salariaților este o consecință a politicii de resurse umane a unei companii, nu un proces în sine, și depinde foarte mult de înțelegerea nevoilor fiecărui salariat, de calitatea managerilor și de încrederea și emoția transmise de aceștia subordonaților. Umanizarea relațiilor de muncă și comunicarea permanentă aduc retenție într-o firmă și, implicit, performanță pe termen lung, iar calitatea unei echipe este dată de calitățile umane ale șefului și nu neapărat de nivelul recompenselor, reprezintă două dintre concluziile conferinței "Piața muncii, între criză și reinventare", organizată joi de Profit.ro.
Crearea unor organizații solide care să genereze încredere, atragerea unor oameni valoroși și crearea unui mediu în care angajații să fie bucuroși să se implice în dezvoltarea organizației, lideri care își asumă responsabilitatea și pun întrebări de calitate, fără să atace angajații, sunt câteva dintre sfaturile pe care le-a transmis companiilor Andreas Fuhrmann, Managing Partner, Transearch, la conferința ”Piața muncii, între criză și reinventare”, organizată de Profit.ro.
Angajații care demisionează după absolvirea unor programe de perfecționare profesională, ale căror costuri au fost suportate de angajatori, sunt obligați să restituie sumele angajatorilor, dacă este stipulată în contract o astfel de clauză, a transmis Larisa Papp, Director la Direcția Relații de Muncă, Inspecția Muncii, la conferința ”Piața muncii, între criză și reinventare”, organizată de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0670 | +0.0036 | +0.07 % |
1 USD | 4.2778 | -0.0070 | -0.16 % |
1 GBP | 5.8389 | -0.0073 | -0.12 % |
1 CHF | 5.4387 | +0.0210 | +0.39 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro