
Facebook introduce în aplicația Messenger așa-numitele soundmeojis, o funcție nouă ce le permite utilizatorilor să trimită înregistrări audio scurte către persoanele cu care conversează.
Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece nu permite anumitor categorii de firme accesul la sistemul One Stop Shop (OSS), deși acestea sunt eligibile conform Directivei TVA.
Fintech-ul britanic Revolut a atras o finanțare de 800 de milioane de dolari, evaluarea companiei atingând astfel 33 de miliarde de dolari.
România a avut, în mai, cea mai mare scădere lunară a producției industriale din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
Peste 20% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20-34 de ani nu lucreză și nu urmează studii sau cursuri de formare, potrivit datelor Eurostat aferente anului 2020.
România a avut, și în 2020, cea mai slabă productivitate a resurselor naturale din Uniunea Europeană, fiind urmată de Bulgaria, potrivit datelor prezentate de biroul european de statistică, Eurostat.
Fintech-ul danez HelloFlow, printre ai cărui fondatori se numără românul Ciprian Florescu, a atras o investiție de 1,6 milioane de dolari. Principalii finanțatori aunt fondurile PreSeed Ventures (Danemarca) și Seedcamp (Marea Britanie).
Piața de birouri din București a dat semne de revenire și a recuperat, în primul semestru din 2021, jumătate din căderea provocată de pandemie, potrivit unei analize realizate de compania ESOP Consulting.
Acțiunile europene au urcat la un nou maxim record în tranzacțiile de luni, o ședință cu fluctuații semnificative.
Acțiunile europene recuperează vineri din declinul înregistrat în ședința precedentă, cele mai bune evoluții fiind consemnate în sectorul călătoriilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0694 | -0.0013 | -0.03 % |
1 USD | 4.3258 | -0.0139 | -0.32 % |
1 GBP | 5.8565 | -0.0039 | -0.07 % |
1 CHF | 5.4221 | -0.0069 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro