
Bursele europene cresc puternic în deschiderea ședinței de tranzacționare de vineri, aproape de un maxim istoric, după victoria puternică a premierului britanic Boris Johnson la alegerile parlamentare din Marea Britanie.
Acțiunile gigantului petrolier Saudi Aramco au continuat să crească spectaculos în a doua zi de tranzacționare pe bursă, valoarea de piață a companiei depășind pragul de 2 trilioane de dolari.
România a avut, în luna octombrie, printre cele mai abrupte scăderi ale producției industriale din Uniunea Europeană, arată datele publicate joi de biroul european de statistică, Eurostat.
Grupul sud-african Metair, producător de componente pentru industria auto, care anul trecut a cumpărat 35% din acțiunile companiei românești Primemotors, a finalizat prima sa fabrică de pe piața locală de producție a bateriilor cu litiu-ion, investiție de 13,6 milioane de euro. Producția este așteptată să înceapă în trimestrul al doilea al anului viitor.
Acțiunile gigantului petrolier Saudi Aramco cresc la debutul pe bursă, compania fiind evaluată la 1.880 de miliarde de dolari, după un salt de 10% față de prețul ofertei publice de listare.
Furnizorul de soluții tehnologice pentru platforme de jocuri de noroc și pariuri sportive Digitain, din Armenia, se extinde pe piața din România după ce a obținut o licență din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
Șase persoane au murit în urma unui atac armat din sala de așteptare a unui spital din orașul ceh Ostrava. Atacatorul s-a sinucis ulterior, potrivit BBC.
Acțiunile europene au început săptămâna în coborâre, în contextul în care datele dezamăgitoare privind exporturile Chinei au evidențiat efectele negative ale conflictului comercial prelungit dintre SUA și China. Totodată, cotațiile petrolului au înregistrat corecții după ce, vineri, au urcat la cel mai ridicat nivel din septembrie, susținute de acordul de reducere a producție semnat de către OPEC și aliații săi.
Grupul suedez Ericsson, printre cei mai mari furnizori globali de echipamente și servicii pentru operatorii de comunicații, a ajuns la un acord cu autoritățile americane pentru încheierea unor investigații legate de corupție. Prin acest acord, compania suedeză s-a angajat să plătească peste 1 miliard de dolari pentru soluționarea investigației privind presupuse acte de corupție ale angajaților în mai multe țări, a anunțat vineri Departamentul de Justiție al SUA.
British American Tobacco (BAT) a reacționat la informațiile potrivit cărora o platformă web deținută de companie a fost ținta unui atac cibernetic care a expus datele utilizatorilor români. Potrivit producătorului de țigări, datele expuse nu aveau "caracter sensibil", iar compania investighează cauzele care au condus la această breșă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0670 | +0.0036 | +0.07 % |
1 USD | 4.2778 | -0.0070 | -0.16 % |
1 GBP | 5.8389 | -0.0073 | -0.12 % |
1 CHF | 5.4387 | +0.0210 | +0.39 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro