
Lupta pentru talentele din România s-a mutat dincolo de granițele țării, companiile locale fiind nevoite să vină cu tot mai multe facilități pentru a putea concura cu giganții internaționali.
Una dintre marile preocupări actuale la nivel european este reducerea exporturilor de cereale din Ucraina către țările din Orient, pe fondul conflictului militar izbucnit în urmă cu mai puțin de o săptămână. Pentru România însă ar putea reprezenta o mare oportunitate.
Black Sea Fund I, fond de private equity axat pe IMM-uri, fondat în 2018 de către Matei Paun, Arin Ion, Cornel Fumea și Adrian Vasile, urmează să adauge o nouă tranzacție în portofoliu.
Plafonarea comisionului încasat de brokeri la 5%, măsură cuprinsă în propunerea de hotărâre de guvern cu privire la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință, pentru o perioadă de 6 luni, transmisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) către Ministerul Finanțelor Publice, va duce la pierderea a 20.000 de distribuitori de asigurări, avertizează Viorel Vasile, președinte de onoare Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare(PRBAR).
Piața de retail pierde din avansul obținut în 2021, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a consumatorilor. Există însă așteptări de revenire în cea de-a doua parte a anului.
Doar 858 de operatori economici s-au înscris în sistemul național RO e-Factura, privind emiterea de facturi electronice, proiectul de ordin fiind în momentul de față în faza de testare. De la 1 iulie însă toți furnizorii unor categorii de produse cu risc fiscal ridical vor fi obligați să folosească acest sistem de facturare, numărul firmelor întregistrate urmând să ajungă la câteva zeci de mii, estimează Dan Manolescu, Președintele Camerei Consultanților Fiscali.
Plafonarea tarifelor RCA ar putea duce la noi falimente pe piața de asigurări, atât pentru companiile care emit polițe de asigurare, cât și pentru cele de brokeraj, a spus la PROFIT NEWS TV, Sergiu Costache, președintele XPRIMM.
Cel mai mare risc la nivel global rămâne inflația, la care se adaugă și problemele geopolitice generate de conflictul dintre Ucraina și Rusia. Iar dacă prețurile la gazul metan și la energie nu se temperează probabil că va mai exista încă în șoc inflaționist în cele ce urmează, estimează Dan Bucșa, economist-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.
Pe măsură ce piața se dezvoltă, iar cererea este tot mai mare, francizorii devin și ei din ce în ce mai pretențioși în acordarea dreptului de exploatare a propriilor afaceri. Banii nu mai sunt suficienți.
Bogdan Florea și Cristian Nistor, fondatorii Hereitis, o aplicație care oferă date în timp real despre poziția autobuzelor, vor să ridice o rundă de finanțare și sunt în discuții și pentru accesarea de fonduri europene. Planuri pentru ieșirea pe piețele externe.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0943 | +0.0007 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3411 | -0.0161 | -0.37 % |
| 1 GBP | 5.8734 | +0.0146 | +0.25 % |
| 1 CHF | 5.4922 | +0.0025 | +0.05 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro