
La numai câteva zile de la primirea din partea Comisiei Europene a unui aviz motivat pentru că nu a transpus integral normele UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de aprobare a Cadrului național de politică pentru dezvoltarea pieței acestor tipuri de combustibili și de înființare a unui Consiliu Interministerial pe acest subiect.
Prețurile benzinei și motorinei au continuat să se majoreze în ultima săptămână, după finalizarea ultimei etape de majorare a accizelor. În prezent, atât benzina, cât și motorina costă peste 5 lei pe litru. Duminica trecută, companiile comerciante de carburanți au surprins piața majorând cu numai 5 bani pe litru cele două tipuri de combustibili în pofida faptului că majorarea accizelor era de 16 bani pe litru (19 bani în urma aplicării TVA).
OPCOM va deține monopolul operării piețelor centralizate de gaze naturale, iar producătorii vor fi obligați să tranzacționeze de la 1 ianuarie 2018 marfa pe aceste piețe, cu o prevedere inițială de 70% din producție, procent majorat anual de Guvern, “până la atingerea cotei de 100%”, a decis astăzi Comisia de Industrii și Servicii, cu 5 voturi împotrivă, insuficiente pentru a bloca decizia.
Ședințele comisiei de anchetă a activității Autorității Naționale pentru Reglementarea în Domeniul Energiei (ANRE) vor fi organizate, în principiu, în fiecare joi dimineață, pentru a fi transmise online live, cu excepția audierilor unor oficiali care ar putea transmite informații sensibile, este concluzia primei ședințe a comisiei, desfășurate marți.
Comisia de industrii a Camerei Deputaților, condusă de social-democratul Iulian Iancu, refuză să-și modifice raportul de adoptare a Ordonanței de Urgență 64/2016 privind liberalizarea prețului gazelor la producători, insistând să acorde monopolul operării piețelor centralizate OPCOM-ului și să oblige producătorii ca, din ianuarie, să tranzacționeze marfa pe aceste piețe, cu o cotă inițială de 70% din producție, procent care să fie majorat anual de Guvern, “până la atingerea cotei de 100%”.
Consumatorii casnici (dar și cei non-casnici) care nu și-au negociat contracte de furnizare de energie pe piața liberă, în special cei care se încălzesc cu energie electrică, ar trebui să-și majoreze bugetul alocat plății curentului electric în ultimele trei luni ale anului cu 20% față de perioada similară a anului trecut.
Organizațiile pro-independență și sindicatele din Catalonia intenționează să organizeze marți 3 octombrie o grevă generală în regiunea nord-estică a Spaniei, informează ziarul La Vanguardia, citându-l pe liderul organizației Omnium Cultural, Jordi Cuixart.
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii petroliere din România, OMV Petrom, a confirmat parțial, într-un raport adresat investitorilor, anunțul făcut de ministrul energiei, Toma Petcu, potrivit căruia decizia de investiții privind perimetrul Neptun Deep va fi luată “la începutul anului viitor”.
OMV Petrom, liderul pieței distribuției de carburanți în România, a scumpit atât benzina, cât și motorina cu 5 bani pe litru în noaptea de sâmbătă spre duminică, când a intrat în vigoare a doua majorare a accizei la combustibili, de 16 bani pe litru.
Majoritatea directorilor companiilor de petrol și gaze americane nu se așteaptă ca efectele uraganului Harvey să le afecteze afecteze activitățile în următoarele șase luni, reiese dintr-un sondaj efectuat de departamentul de energie al Rezervei Federale din Dallas.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro