
BMW Group va investi 100 de milioane de dolari pentru a-și extinde uzina din SUA, din Spartanburg, cea mai mare fabrică a constructorului german, locul în care sunt produse cele mai cunoscute SUV-uri ale mărcii.
Dacia a prezentat încă de la începutul acestui an noile sigle și logotipuri pe care le va utiliza pe modelele sale, dar introducerea lor se va face treptat. Mașinile vor primi noile însemne în primele luni ale lui 2022.
Înmatriculările de autovehicule din România au scăzut în luna noiembrie cu aproape 11 procente, iar segmentul de autoturisme chiar mai mult, cu aproape 14%, adâncind criza în care se află piața auto, care este, începând din această lună, sub nivelul celei de anul trecut.
Nissan intră în clubul select al constructorilor de automobile care au în pregătire un pickup electric, alături de Tesla, Rivian și chiar Ford, chiar dacă criza de semiconductori a întârziat în ultimele luni proiectele companiei japoneze. Japonezii nu renunță nici la ideea unui roadstere electric, în cadrul proiectelor sale.
Peugeot a lansat în această toamnă noua generație a modelui 308, acum fiind anunțate prețurile pentru piața românească. Importatorul pentru România anunță și data la care va fi disponibil automobilul pentru clienții români.
Stellantis a anunțat creșterea autonomiei pentru modelele sale electrice, atât de la Peugeot, cât și de la Opel și DS, toate fiind dezvoltate pe platforma e-CMP.
Producătorii de autovehicule din Europa au lansat, prin intermediul Asociației Europene a Constructorilor de Automobile, un apel către autoritățile europene pentru modificarea țintelor de eliminare a emisiilor de CO2.
Stellantis își securizeaază rezervele de litiu necesar producției de baterii pentru autovehiculele electrice, printr-un nou contract încheiat pentru următorii cinci ani.
Un vehicul inedit, zburător, dezvoltat din modelul istoric Renault 4, a fost creat de compania franceză Renault împreună cu compania de mobilitate The Arsenale, pentru a aniversa 60 de ani de existență pentru celebrul model.
Dacia deschide, de Ziua Națională, comenzile pentru noul său model de familie, Jogger, acesta urmând să fie disponibil în două versiuni de echipare, Essential și Comfort, la care se adaugă seria limitată Extreme, iar prețul de intrare va fi de 13.990 Euro (TVA inclus).
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro