
Guvernul a împrumutat astăzi 3 miliarde de euro și 2 miliarde de dolari, aceasta fiind prima ieșire pe piața externă în acest an, după ce măsurile de stabilizare a finanțelor statului, creșteri de taxe și controlul strict al cheltuielilor, au crescut bonitatea României în ochii investitorilor. Potrivit Bloomberg, prin vânzarea de titluri pe 7 ani, statul a atras 2,25 miliarde euro, iar cu titluri scadente în 2044, alte 750 milioane de euro. Cu obligațiuni în dolari pe 10 ani, Guvernul a mai împrumutat 2 miliarde de dolari.
Investitorii de pe piața externă au subscris sume totalizând 7,1 miliarde de euro pentru cele două emisiuni de obligațiuni pe 7 și 18 ani lansate astăzi de către Guvern și 4 miliarde de dolari la emisiunea în monedă americană, potrivit Bloomberg. Suma pe care statul român o va împrumuta, pentru finanțarea deficitului și acoperirea datoriilor vechi ajunse la scadență, va fi mai redusă, Ministerul Finanțelor urmând să folosească cererea mai mare pentru a reduce dobânzile de la nivelul orientativ anunțat în prima parte a zilei.
Guvernul a ieșit astăzi să se împrumute de pe piețele externe cu obligațiuni în euro pe 7 și 18 ani, precum și cu titluri în dolari pe 10 ani, potrivit Bloomberg.
Guvernul a aprobat astăzi ordonanța cu măsuri de relansare economică, printre acestea fiind creditul fiscal pentru cercetare-dezvoltare, amortizarea accelerată, deducerile pentru listarea la bursă și pentru menținerea la tranzacționare, majorarea valorii de intrare a mijloacelor fixe.
ANAF va comunica, la cererea contribuabilului, abia din 2027 clasa/subclasa de risc fiscal în care este încadrat acesta, prevede un proiect de ordonanță pregătit de către Ministerul Finanțelor. Întrucât procesul de digitalizare nu s-a încheiat, ANAF nu are capacitatea de a procesa un volum semnificativ de astfel de cereri, așa că Finanțele propun acum ca obligația Fiscului de a transmite această informație să fie prorogată până la 31 decembrie 2026.
Mai multe ministere au trimis un număr mare de observații la proiectul de OUG cu reforma administrativă pregătit de către Ministerul Dezvoltării. Două astfel de adrese, de la Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, obținute de Profit.ro, includ aproape 70 de pagini de observații și recomandări referitoare la problemele pe care le generează modificările legislative. Finanțele recomandă reanalizarea întregului act normativ, avertizează, printre altele, că unele măsuri pot duce la blocarea activității instituției și atrag atenția că impactul bugetar pe 2026 a fost calculat greșit cu circa 100 de milioane de lei.
Antifrauda, direcție a ANAF, a declanșat astăzi o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează în domeniul serviciilor de protecție și pază, identificate cu risc fiscal semnificativ de sustragere de la plata taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat. Președintele ANAF, Adrian Nica, a declarat anterior că domeniul este considerat unui cu risc fiscal de către Fisc.
Un bărbat a fost împușcat mortal duminică de agenți ai US Secret Service, serviciul secret din SUA responsabil cu paza demnitarilor, în timp ce încerca să pătrundă ilegal în perimetrul resortului Mar-a-Lago, deținut de președintele Donald Trump.
Nmărul de posturi ocupate din sectorul bugetar a scăzut cu 26.800 în primele șase luni de mandat al guvernului condus de Ilie Bolojan și a ajuns la 1,279 milioane, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Reducerea vine în principal prin scăderea numărului de posturi ocupate în Educație, cu 17.400, și în mai mică măsură din ajustări care au avut loc în primării, Poliție, Armată și alte instituții.
Circa 40% din mesajele pe care le primește de la utilizatori chatbot-ul ANAF, lansat luna aceasta, sunt fără legătură cu domeniul fiscal, potrivit informațiilor Profit.ro. Mesajele fără temă fiscală sunt variate și duc de la curiozități și glume, până la obscenități. În multe cazuri, ANAF vede identitatea persoanelor care trimit astfel de mesaje direct din conturile de SPV.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2557 | +0.0020 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.5316 | +0.0152 | +0.34 % |
| 1 GBP | 6.1216 | +0.0038 | +0.06 % |
| 1 CHF | 5.5628 | -0.0079 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro