
Guvernul a planificat să își mandateze reprezentanții în adunările generale ale acționarilor (AGA ) sau în consiliile de administrație (CA), după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, să decidă repartizarea sub formă de dividende a cel puțin 90% din profit.
Bugetul pentru anul 2026 este construit cu un deficit de 6,2% din PIB, respectiv 127,7 miliarde lei, fiind proiectat să scadă la 5,1% din PIB în 2027. Produsul Intern Brut este estimat la 2.045 miliarde lei în 2026, respectiv la 2.182 miliarde lei în 2027, potrivit proiectului de buget publicat astăzi de către Ministerul Finanțelor.
Ministerul Apărării primește anul acesta cu 16,5% mai mulți bani decât anul trecut, creșteri fiind consemnate și la Ministerul Educației, aproape 6%, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene +72% și Ministerul Energiei +268%, prevede proiectul de buget pregătit de către Ministerul Finanțelor. Au alocări mai mici ministere importante, cum ar fi Ministerul Transporturilor, cu 3,7% mai puțin, Ministerul Dezvoltării cu -21%, Ministerul Sănătății cu -13% sau Ministerul Muncii cu -7,5%.
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi că a împrumutat 4,7 miliarde de euro (3 miliarde de euro și 2 miliarde de dolari) la prima ieșire pe extern din acest an. Finanțele apreciază împrumutul ca fiind un succes, având în vedere că au reușit să atragă banii, cam jumătate din cât estimează că are nevoie să împrumute anul acesta de pe extern, cu numai trei zile înainte de începerea conflictului din Iran, evitând astfel creșterea costurilor de finanțare care au urmat declanșării ostilităților.
Bugetul pentru anul acesta se va baza pe cheltuieli totoale planificate la 865 miliarde lei, 42,3%din PIB, fără o modificare semnificativă față de 42,36% din PIB în anul 2025, dar peste 41,2% din PIB în anul 2024. De asemenea, veniturile vor fi de 36,1% din PIB, ca urmare a creșterii taxelor la mijlocul anului trecut, semnificativ peste 34,7% din PIB în 2025 și 32,6% din PIB în 2024.
Guvernul a pregătit alocarea de fonduri pentru majorarea contribuției statului la capitalul social al companiei naționale aeriene TAROM, dar și pentru companiile din industria de apărare, prevede proiectil legii bugetului, pregătit de Guvern și obținut de Profit.ro.
Guvernul va lua și în acest an la bugetul de stat jumătate din banii colectați în contul contribuției asigurătorii pentru muncă, de 2,25% din salariul brut, prevede proiectul legii bugetului, obținut de Profit.ro.
Impozitele pe locuințe pentru primele două luni din an - ianuarie și februarie - nu vor include reducerile decise recent de Guvern. Astfel, dacă o persoană a achitat deja impozitul, va putea cere înapoi doar diferența rezultată din aplicarea reducerii pentru perioada martie - decembrie, relevă datele analizate de Profit.ro.
Moody's Ratings (Moody's) a finalizat o revizuire periodică a ratingurilor României, fără să anunțe o decizie de rating.
Inspectorii Antifraudă au confiscat circa 6 kilograme de aur și diamante de la o firmă din județul Călărași, care comercializa bijuterii și lingouri fără documente de proveniență. Valoarea confiscărilor se ridică la 3,7 milioane lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2557 | +0.0020 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.5316 | +0.0152 | +0.34 % |
| 1 GBP | 6.1216 | +0.0038 | +0.06 % |
| 1 CHF | 5.5628 | -0.0079 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro