Autori

Ovidiu Bărbulescu

Ovidiu Bărbulescu

Contact

Ovidiu Bărbulescu are 4014 articole

Transportatorii de legume, fără acte în regulă, scapă de confiscarea mărfii și de suspendarea activității. Amenzile sunt și ele reduse, de la 50.000 lei la cel mult 2.000 lei

Transportul de legume, fără documete prevăzute de lege, nu va mai fi sancționat cu suspendarea activității, pe o perioadă de o lună la 6 luni, în cazul persoanelor juridice, și confiscarea produselor agricole vegetale supuse contravenției. De asemenea, amenzile pentru astfel de contravenții vor fi reduse de la un prag maxim de 50.000 lei la cel mult 2.000 lei.

Transportatorii de legume, fără acte în regulă, scapă de confiscarea mărfii și de suspendarea activității. Amenzile sunt și ele reduse, de la 50.000 lei la cel mult 2.000 lei
Deputații decid să nu interzică acoperirea feței în școli, după ce Guvernul a susținut că măsura este discriminatorie

Camera Deputaților a respins astăzi proiectul de lege care propunea interzicerea acoperirii feței cu orice material în instituțiile școlare și în spațiile destinate educației și formării profesionale. Măsura fusese propusă în scopul prevenirii violenței în școli, inclusiv a terorismului, dar parlametarii au ținut cont de opinia Guvernului, care a arătat că fenomenele respective pot fi combătute altfel, iar o astfel de intedicție ar intra în sfera discriminării.

Deputații decid să nu interzică acoperirea feței în școli, după ce Guvernul a susținut că măsura este discriminatorie
Aleșii fac o concesie: Cetățenii și firmele trebuie să plătească în continuare apa de ploaie, dar primăriile cu bani au libertatea să prevadă scutiri

Utilizatorii sistemelor publice de alimentare cu apă vor fi în continuare obligați să plătească o taxă pentru colectarea în sistemul public de canalizare a apei pluviale, dar autoritățile locale care dispun de resurse au posibilitatea să îi scutească de această plată, suportând-o din bugetul local, au decis miercuri senatorii prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens.

Aleșii fac o concesie: Cetățenii și firmele trebuie să plătească în continuare apa de ploaie, dar primăriile cu bani au libertatea să prevadă scutiri
Majoritatea de guvernământ nu a putut aproba prescrierea după 3 ani a incompatibilităților și conflictului de interese pentru toate funcțiile și demnitățile publice

Camera Deputaților nu putut aproba, miercuri, ca urmare a neîntrunirii numărului de voturi necesare, prescrierea după 3 ani a stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese pentru toate categoriile de funcționri și demnitari publici. Proiectul fusese propus spre adoptare de deputații juriști, iar decizia ar fi venit la doar două zile după ce senatorii aprobaseră prescrierea respectivă doar în cazul aleșilor locali.

Majoritatea de guvernământ nu a putut aproba prescrierea după 3 ani a incompatibilităților și conflictului de interese pentru toate funcțiile și demnitățile publice
CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat

Senatul a adoptat proiectului modificat al Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), după ce Eurostat a cerut Guvernului ca viitorul Fond să nu beneficieze de garanții guvernamentale sau de alte forme de sprijin din partea statului. Forul european a mai cerut autonomie de decizie, cu eliminarea prevederilor care duc la intervenția sau controlul statului. În consecință, Guvernul a solicitat reducerea drastică a listei de companii de stat incluse în FSDI, luând în calcul riscul ca statul să piardă, în aceste condiții, calitatea de acționar majoritar la aceste companii.

CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat
Primăriile vor comunica oficial cu populația, firme și alte instituții prin e-mail. STS le va pregăti adrese oficiale pentru a le convinge să renunțe la yahoo, gmail, hotmail

Guvernul vrea să încurajeze autoritățile locale să comunice oficial prin e-mail cu cetățeni, firme sau alte instituții publice. În acest scop, Serviciul de Telecomunicații Speciale va configura adrese de e-mail oficiale pentru fiecare localitate, astfel încât autoritățile să nu mai folosească adrese neoficiale de la furnizori precum yahoo, gmail sau hotmail.

Primăriile vor comunica oficial cu populația, firme și alte instituții prin e-mail. STS le va pregăti adrese oficiale pentru a le convinge să renunțe la yahoo, gmail, hotmail
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0839 -0.0007-0.01 %
1 USD4.3783 -0.0165-0.38 %
1 GBP5.7585 -0.0096-0.17 %
1 CHF5.5032 +0.0060+0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read