
Palatul Parlamentului va asigura scenografia unui film horror intitulat ”The Nun” (”Călugărița”), care îl va avea ca protagonist pe nominalizatul la Oscar (pentru ”A Better Life”) Demian Bichir. Filmările în România, la Palatul Parlamentului, vor fi realizate de Castel Film, care a transmis conducerii legislativului că filmul ”are ca subiect activitatea din locașurile monastice în perioada imediată după ce de-al doilea război mondial, respectiv 1952”.
România a transmis forurilor europene că se opune prevederilor proiectului de Directivă comunitară privind dreptul de autor pe piața unică digitală, în special în privința stabilirii la 20 de ani a drepturilor de autor pentru materiale de presă publicate pe internet.
O lucrare din seria Muza adormită, realizată de sculptorul român Constantin Brâncuși în urmă cu peste o sută de ani, va fi pusă în vânzare prin licitație, la New York, având un preț estimativ cuprins între 20 și 30 milioane de dolari. Lucrarea, turnată în bronz la Paris, este ultima dintr-o serie de șase și marchează începutul lucrărilor de formă ovoidală ale celebrului artist român.
Procesul de privatizare al companiilor de stat ar urma să fi oprit pentru o perioadă de 5 ani, toate privatizările dovedite în instanță ca fiind realizate fraudulos ar urma să fie anulate, iar statul să își recupereze integral prejudiciul, sub forma restituirii acțiunilor și activelor unei companii privatizate.
Prim-ministrul Grindeanu a cerut, joi, la începutul ședinței de Guvern, tuturor miniștrilor să nu mai comenteze pe marginea proiectului de modificare a Codului Fiscal, după ce a observat că puțini dintre ei nu și-au dat cu părerea despre proiect. Grindeanu a arătat că fiecare ministru trebuie să-și gestioneze propriul domeniu, iar singurul care poate vorbi de Codul Fiscal este ministrul de resort, Viorel Ștefan.
Ultimele estimări ale execuției bugetare aferente primului trimestru arată că vom un excedent de peste 1,64 miliarde lei, adică 0,2% din PIB, a anunțat joi premierul Grindeanu, care a subliniat că aceste date indică "o zi proastă pentru apostolii austerității". Potrivit lui Grindeanu, în primele luni ale anului au fost create și 62.000 noi locuri de muncă, nivelul șomajului înregistrând un minim istoric în ultimii 27 de ani.
Vicepreședintele Comisiei Europene, Franz Timmermans, a făcut, joi, la București, în prezența premierului Grindeanu și a ministrului Justiției o serie de afirmații mai mult decât laudative la adresa românilor, în contextul în care guvernanții i-au solicitat ca mecanismul de cooperare și verificare (MCV) în justiție să fie încheiat în 2018. Timmermans a arătat că românii au dovedit recent că vor continua lupta împotriva corupției și după încetarea MCV, și nu pentru că le spune Bruxelles-ul, ci pentru că știu că este pentru țara și copiii lor.
Noile cărți de identitate sau buletine, care vor fi schimbate cu niște carduri electronice, vor conține date biometrice, precum imaginea facială și amprente, dar, deși introducerea acestora va duce la eliminarea cardului de sănătate, documentul nu va conține istoricul medical al titularului. Mai mult, noul buletin nu va putea fi accesat decât asemenea cardului bancar, prin introducerea unui PIN de către utilizator.
Ministerul Agriculturii lucrează la o strategie privind promovarea produselor agroalimentare românești proaspete și prelucrate, iar una dintre măsuri constă în solicitarea supermarket-urilor să organizeze un “colț de produse românești proaspete”. Printre măsurile avute în vedere de guvernanți se numără și vânzarea on-line, direct de la ferme, a produselor românești proaspete.
Farmaciile vor avea dreptul legal de a face distribuție en gros de medicamente, astfel încât să nu se rezume doar la eliberarea acestora către populație, potrivit unui proiect de lege aprobat miercuri de Parlament. Fostul Cabinet Cioloș s-a opus acestei inițiative, arătând că măsura poate conduce la lipsa unor medicamente de pe piață și chiar la introducerea de medicamente false pe piață.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro