Profesorul universitar Ioan Gheorghe Țara a fost primit luni cele mai multe voturi din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcția de membru neexecutiv în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Țara, care a lucrat în trecut ca inspector financiar și ca director la Curtea de Conturi, îi va succeda în funcție lui Gabriel Grădinescu, care urmează să preia funcția de vicepreședinte al ASF pentru piața de capital. Ambii ar urma să fie confirmați în aceste funcții tot luni, prin votul plenului Parlamentului.
La începutul acestui an, liderul PSD, Liviu Dragnea, a acuzat Banca Națională a României, într-o scrisoare făcută publică, de faptul că ar fi indus în mediul economic o stare de neîncredere în Guvern, prin faptul că a pus inflația pe seama politicii fiscal-bugetare a guvernanților. Ținând cont de observațiile făcute de Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană anul acesta, BNR solicită, în Planul național de adoptare a monedei euro, obținut de Profit.ro, ca la ședințele Consiliului de Administrație al băncii centrale să nu mai fie prezent ministrul Finanțelor sau un reprezentat al Ministerului Finanțelor, să nu mai fie nevoie de avizul, fie el și consultativ, al ministerului la stabilirea normelor pentru provizioane, iar Guvernul să respecte principiul neinfluențării conducerii BNR.
Evitarea inițiativelor legislative care afectează continuarea procesului de curățare a bilanțurilor instituțiilor de credit este una dintre măsurile prevăzute în draftul Planului național de adoptare a monedei euro, document emis sub egida Guvernului României și obținut de Profit.ro. Acesta prezintă și exemple concrete de astfel de inițiative care trebuie evitate, menționând propunerile legislative inițiate de senatorul Daniel Zamfir, aflate în dezbaterea Parlamentului în prezent, care ar limita valoarea recuperabilă a creanțelor cesionate de bănci și ar elimina caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit. Neconform cu obiectivele adoptării euro este și forma actuală a programului guvernamental “Investește în tine”.
Atribuțiile funcției de consilier juridic vor fi diversificate, prin lege, o dată cu noile responsabilități va fi stabilit un regim al incompatibilităților mai permisiv, dar sancțiunile disciplinare prevăzute pentru încălcarea normelor profesionale vor merge până la interdicția temporară de a profesa sau chiar excluderea din profesie.
Banca Națională a României ar trebui să preia, măcar în parte, prerogativele privind protecția consumatorilor de servicii bancare, care în acest moment este atributul Autorității Naționale privind Protecția Consumatorilor, se arată în Planul național de adoptare a euro, document emis sub egida Guvernului României, obținut de Profit.ro. BNR a arătat, în mai multe rânduri, că nu are competență pentru a interveni în neregulile dintre clienți și bănci, dar, pe de altă parte, a intervenit cu argumente în favoarea sectorului bancar în dezbaterile pe inițiative legislative, invocând stabilitatea sistemului financiar.